Execuții ÎNFIORĂTOARE în Ucraina
Rebeli proruşi din estul Ucrainei au executat sumar militari ucraineni aflaţi în captivitate, acuză Amnesty International (AI), care precizează că deţine probe în acest sens
De Redactia Observator la 09.04.2015, 09:46- Asia Express continuă cu o nouă etapă Sâmbătă și Duminiă 20:00, Luni și Miercuri de la 20.30 pe Antena 1 și AntenaPLAY
- Hezbollah a atacat Israelul cu peste 300 de proiectile în timpul sărbătorii de Yom Kippur, anunţă IDF. Bombardamente şi în trei oraşe din Liban: 15 morţi
Rebeli proruşi din estul Ucrainei au executat sumar militari ucraineni aflaţi în captivitate, acuză Amnesty International (AI), care precizează că deţine probe în acest sens.
Martori au declarat pentru organizaţia de apărarea drepturilor omului că un militar ucrainean a fost împuşcat de la mică distanţă de către un comandant separatist.
Amnesty a mai anunţat că deţine înregistrări video cu alţi trei militari ţinuţi în captivitate, iar apoi morţi, la o morgă, prezentând răni la cap şi în partea superioară a corpului, provocate de gloanţe.
Un armistiţiu fragil se află în vigoare în estul Ucrainei începând din februarie.
Crimele pe care le-a documentat sunt asimilate crimelor de război, anunță Mediafax.