25 de morți și peste 50 de răniți, după ce un tren a explodat în Egipt
Explozie devastatoare urmată de incendiu Egipt. Cel puţin 25 de persoane au murit şi alte 50 au fost rănite, după ce un tren a luat foc în principala gară din capitala Cairo, informează BBC.
De Redactia Observator la 27.02.2019, 16:10- Alege ce urmează! Tu eşti liderul! Marcel Ciolacu, candidatul PSD la alegeri, faţă în faţă cu Alessandra Stoicescu de la ora 19:30, la Antena 1
- Platforma care a prezis victoria lui Donald Trump scrie despre cine va câştiga alegerile în România. Clasamentul Polymarket
Cel puţin 25 de persoane au murit şi alte 50 au fost rănite, după ce un tren a luat foc în principala gară din capitala Egiptului, Cairo, informează BBC.
Oficialii din cadrul Autorității Naționale a Căilor Ferate au declarat că incendiul a izbucnit după ce trenul a intrat într-o barieră de oțel, în gara Ramses din centrul orașului. Ca urmare a impactului, rezervorul cu combustibil al garniturii a explodat.
La fața locului a sosit imediat zeci de ambulanțe și autospeciale de pompieri.
„Stăteam pe peron şi am văzut trenul cum intră cu viteză în barieră”, a afirmat Mina Ghaly, o martoră, pentru Reuters.
„Toată lumea a început să fugă dar multă lume a murit după ce a explodat locomotiva”, a adăugat ea.
Momentul deflagrației a fost surprins, parțial, pe una din camerele de înregistrare din zonă. Pe filmare se poate observa cu flăcări uriașe izbucnesc după impactul trenului cu bariera de oțel, în timp ce oamenii încearcă să scape cu viață.
Potrivit news.ro, în august 2017 43 de persoane au murit şi alte 100 au fost rănite după o coliziune între două trenuri în apropiere de oraşul Alexandria.
În 2002, peste 370 de persoane au murit în urma unui incendiu care a izbucnit într-un tren supraaglomerat.
Observator - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰
Stiri Sportive Citește și