Fabrica de bebeluși din Grecia ascunde detalii șocante. Cum deveneau tinere românce mame fără voia lor
Fabrica de copii din Creta ascunde detalii şocante. De cel puţin 20 de ani avea ramificaţii în ţara noastră. Iar unele dintre româncele care cădeau în plasa traficanţilor erau minore. Tinerele nu erau doar mame surogat, ci ajungeau să poarte, fără să ştie, proprii bebeluşi pe care apoi îi dădeau străinilor. Anchetatorii eleni vorbesc de cel puţin 30 de femei care au adus copii pe lume. Printre clienţi: familii bogate, cupluri gay sau chiar bărbaţi singuri.
De Redactia Observator la 11.08.2023, 19:34Poliţiştii greci au intevenit exact în momentul în care două românce -o proaspătă mamă şi intermediara afacerii- se pregăteau să zboare din Creta spre Salonic cu un bebeluş de nouă zile şi să-l predea viitorilor părinţi. Ambele au fost arestate.
Silvia Tăbușcă, Centrul European pentru Educație Juridică: Reţeaua funcţionează în România de foarte mulţi ani. Ce cel puţin 20 de ani.
Surse Observator spun că tinerele din România care cădeau în plasa reţelei de trafic de bebeluşi erau în general din sudul ţării, cele mai multe din Tulcea şi Constanţa. Iar unele ar fi fost minore. Şi, mai grav, unele nici măcar nu ştiau în ce se bagă. Deşi li se spunea că vor fi mame surogat, medicii greci nu le implantau un embrion, ci material genetic doar de la tată. Fetele deveneau mame reale fără să ştie.
Silvia Tăbușcă, Centrul European pentru Educație Juridică: De multe ori, fetele sunt mințite că fertilizarea se face în vitro, că nu este transfer genetic şi că acel copil nu este al ei, ci doar o mamă purtătoare, procedura este una de fertilizare naturală.
- Reţea de trafic de bebeluşi, destructurată de Interpol în Grecia: O româncă a fost arestată. Preţurile la...
- O insulă populară din Grecia, "invadată" de şezlonguri la 100 de euro pe zi. Localnicii îşi cer plajele...
- "Fabrica" de copii din Grecia. Tinerele erau păcălite să-şi vândă ovulele, fiecare bebeluş "costa" până la...
O româncă şi două femei din Republica Moldova s-au trezit cu poliţiştii greci peste ele
Stăteau într-una dintre cele 14 case pe care reţeaua le folosea pentru a adăposti viitoarele mame. Disperate să scape, au apelat la sprijinul unui ONG din România. Au încercat să pozeze în victime.
Adriana Mureşan, Voluntari in Europa: Mare surpriză am vazut să îi găsesc acestei doamne postari cu anunțuri in care căuta femei şi le oferea muncă internaţională bine plătite. Am continuat cu săpăturile şi am dat de anunţuri în care spunea explicit că este în căutare de mame surogat pentru Grecia. Era una dintre cele care supravegheau mamele surogat.
Silvia Tăbușcă, Centrul European pentru Educație Juridică: Li se spunea că este o procedură medicală simplă. Inițial pentru prelevare de ovocite, ulterior, când ajungeau în clinicile respective, promisiunea de a deveni mamă surogat în schimbul unor sume mari de bani devenea atractivă. Sumele promise sunt undeva între 10.000 si 15.000 de euro. Dar nu sunt niciodată plătite.
Afacerea ilegală "cu bebeluși" din Grecia lasă în urmă alte drame
O femeie din America nu mai ştie nimic de mama care îi poartă copilul. A vorbit cu reporterii Observator, sub anonimat.
Femeie: Sunt disperată! Nimeni nu ne lasă să vorbim cu mamele surogat. Toată comunicarea s-a făcut până acum prin intermediul doctorilor. Mama surogat pe care am angajat-o are doar 5 săptămâni. Nu ştiu dacă a plecat din ţară, dacă îşi ia medicamentele. Mâine plec în Chania.
Cel puţin 30 de femei au adus pe lume copii pentru cupluri care erau dispuse să plătească până la 120.000 de euro.
"Fabrica de copii" era în Chania, al doilea oraş ca mărime din Creta. Ioannis Giakoumakis, un influent medic ginecolog, în vârstă de 73 de ani, a inventat afacerea.
Ioannis Giakoumakis, medicul anchetat: Vin cupluri din toată lumea, dar există un interes mai mare în ţările în care legea e mai strictă, iar cuplurile sunt obligate să-şi încerce norocul în străinătate.
Anul trecut, ginecologul grec se lăuda că a reuşit să împlinească visul unui cuplu gay din Grecia
Evanggelos Bousis şi Peter Dundas, două vedete din industria modei ţin în braţe gemenele concepute în clinica din Creta. Peter Dundas a lucrat pentru nume celebre - Roberto Cavalli, Jean Paul Gaultier sau Emilio Pucci. În 2017 a îmbrăcat-o pe Beyonce la premiile Grammy.
În România legea e neclară şi asta înseamnă că oricine îşi doreşte un bebeluş purtat de o mamă surogat găseşte portiţe prin care să-şi împlinească visul.
Vali Tudor, avocat: Este limpede că în cazul pe care-l discutăm nu poate fi vorba de legalitate
În mod evident, ori se mascau sub forma unor adopţii internaţionale, ori actele de naştere ale copilului.
Ana Măiţă, preşedinte ONG: Au existat situaţii dramatice în care mamele surogat au crescut preţul pe perioada sarcinii într-un fel de şantaj, sau cuplurile care au tocmit o mamă surogat s-au certat şi au zis noi nu mai vrem copil împreună, iar mama surogat rămâne cu un copil care nu e al ei.
Duminică, medicul grec are înfăţişare la tribunalul elen. Pe pagina de Facebook a clinicii se strâng rândurile şi se face apel ca oamenii să vină şi să-l susţină.