Familia lui George Floyd a obţinut daune de 27 de milioane de dolari din partea oraşului Minneapolis
Familia lui George Floyd va primi 27 de milioane de dolari din partea oraşului Minneapolis, în cadrul unui acord între părțile implicate în procesul civil, după ce acesta a murit în luna mai 2020 în timp ce era încătușat și imobilizat la pământ de ofițerii de poliție ai orașului, relatează Reuters.
De Larisa Andreescu la 13.03.2021, 14:45- Cele mai importante știri ale zilei sunt la Observator 19, Antena 1
Primarul Jacob Frey şi alţi oficiali aleşi şi membri ai familiei Floyd au participat vineri după-amiază la o conferinţă de presă pentru a vorbi despre acest acord, potrivit primăriei.
”Această soluționare extrajudiciară este cea mai importantă din istoria Statelor Unite într-o procedură care vizează drepturi fundamentale intentate pentru o moarte atribuibilă unei fapte", au spus avocații familiei.
Floyd, un afro-american în vârstă de 46 de ani, a murit în luna mai a anului trecut, strigând de mai bine de 20 de ori ”Nu pot respira!”, în timp ce poliţistul Derek Chauvin l-a presat cu genunchiul pe gât timp aproape nouă minute, potrivit transcriptului care redă ultimele minute din viața bărbatului. Cererile de ajutor din partea lui Floyd au fost filmate de un trecător, iar difuzarea imaginilor a dus la declanşarea masivelor proteste naţionale ”Black Lives Matter”.
Sora lui Floyd, Bridgett Floyd, a afirmat într-un comunicat că ea şi familia ei sunt ”mulţumiţi că această parte a acestui drum tragic în căutarea dreptăţii pentru fratele meu a fost rezolvată. În timp ce inimile noastre sunt zdrobite, avem consolarea că chiar şi moartea George Flloyd a arătat lumii cum trebuie să trăieşti”.
Poliţiştii, anchetaţi în urma decesului lui George Floyd
Procesul lui Chauvin, care a fost concediat din poliţie, a început în această săptămână, la un tribunal districtual din comitatul Hennepin.
Tribunalul a stabilit un al treilea capăt de acuzare împotriva lui Derek Chauvin, şi anume de crimă de gradul trei, în contextul în care fostul poliţist din Minneapolis a fost inculpat de crimă de gradul doi, un capăt de acuzare mai grav, în uciderea afro-americanului George Floyd la 25 mai 2020.
Judecătorul Peter Cahill a dat un termen de trei săptămâni pentru alegerea juraţilor. Cinci bărbaţi şi două femei au participat ca juraţi în acest proces, vineri, potrivit news.ro
Anul trecut, rudele lui Floyd au dat în judecată primăria, pe Chauvin şi pe alţi trei poliţişti implicaţi, la un tribunal federal, afirmând că poliţia a folosit o forţă excesivă împotriva lui Floyd, căruia i-au încălcat drepturile constituţionale.
Acordul include o contribuţie de 500.000 de dolari din partea familiei Floyd pentru comunitatea din intersecţia din Minneapolis unde a murit Floyd, care a fost baricadată de către locuitori împotriva accesului poliţiei şi care este plină de flori şi alte omagii aduse lui Floyd.