Antena LIVE

Curs valutar

Fată de 15 ani, încătuşată de un judecător pentru că adormise în timpul unei excursii la tribunalul din Detroit

Un judecător din Detroit a fost suspendat deoarece a forțat o fată de 15 ani să poarte cătușe și o uniformă de închisoare. Adolescenta părea că a adormit în timpul unei excursii la tribunalul din Detroit, iar judecătorul a încercat să-i dea o lecție.

De la 16.08.2024, 10:22
WhatsApp
36th District Court

Judecătorul tribunalului Kenneth King a spus că nu-i place "atitudinea" Evei Goodman și că vrea să-i arate "cum trebuie să se comporte într-o sală de judecată", potrivit BBC.

Fata aflată în excursie, încătuşată

Adolescenta se afla în vizită la Judecătoria Sectorului 36 într-o excursie organizată de o organizație de caritate. Judecătorul a explicat că a încercat să le arate copiilor cât de grav este să ajungi în fața instanței, relatează Mediafax.

"Voi face tot ce trebuie făcut pentru a-i ajuta pe acești copii să înțeleagă și să mă asigur că ei nu ajung în fața mea", a transmis judecătorul. Imaginile cu fata încătușată și în haine de închisoare au stârnit dezbateri publice. Mama fetei a protestat, iar superiorii judecătorului au deschis o anchetă.

Judecătorul-șef William McConico a declarat că a efectuat o „investigație internă rapidă și amănunțită” a incidentului și a decis să-l retragă temporar pe King din cazurile sale.

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

judecator excursie sua
Întrebarea zilei
V-a crescut salariul în ultimul an?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Localitatea de lângă București în care oamenii se mută pe capete. Arată ca...
Fanatik.ro
Publicat 09.03.2025
Iluzie optică virală | Doar un geniu poate găsi polițistul ascuns în această...
Gandul
Publicat 09.03.2025
Justin Trudeau, în lacrimi după o discuție aprinsă și plină de injurii cu Trump
Adevărul
Publicat 08.03.2025
Jurații Chefi la cuțite vorbesc cu emoție despre sărbătoritele zilei de 8...
A1
Publicat 07.03.2025
Horoscopul zilei de 10 martie 2025. Taurii lasă trecutul în spate. Află ce se...
CaTine
Publicat 09.03.2025
BREAKING NEWS / A murit celebrul astrolog Minerva! Gabriela Dima s-a stins din...
spynews.ro
Publicat 07.03.2025
Accident teribil în Germania: jucătorului român i-a fost amputat piciorul »...
GSP
Publicat 06.03.2025
Care sunt cele cinci țări din lume care nu pot fi cucerite? Geografia se află...
Click.ro
Publicat 08.03.2025
Cel mai bogat oraș din lume. Aici locuiesc 350.000 de milionari și 60 de miliardari
Useit
Publicat 08.03.2025
Concertele și spectacolele lunii martie! Ce mari artiști putem vedea
Money.ro
Publicat 06.03.2025
„Sute de ucraineni morți” și un avantaj clar pentru armata rusă, după ce...
libertatea.ro
Publicat 09.03.2025
Fanii Selenei Gomez au constatat că vocea ei a devenit mai monotonă și lipsită...
ZU
Publicat 09.03.2025
Mini tarte cu pastă de ciuperci și șuncă. Un aperitiv savuros
Hello taste
Publicat 08.03.2025
Supă cremă de morcovi și cartof dulce. Delicioasă și ușor de digerat
Deparinti
Publicat 09.03.2025
Hande Erçel a îmbrăcat o ținută demnă de podium. Vedeta s-a aflat printre...
Happy
Publicat 07.03.2025
Ramona Bădescu a vorbit despre planurile de nuntă! „Am pus totul la cale!”
BZI
Publicat 07.03.2025
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Cât de eficiente sunt cremele cu colagen. Ce spune medicul dermatolog despre...
Medicool
Publicat 09.03.2025