Antena LIVE

Curs valutar

Feminicidul a fost recunoscut ca infracțiune şi se pedepseşte cu închisoare pe viaţă în Italia

Guvernul italian a aprobat vineri un proiect de lege care instituie infracţiunea de feminicid şi alte măsuri de combatere a violenţei împotriva femeilor, în ajunul Zilei Internaţionale a Femeii, marcată pe 8 martie, informează agenţia de presă italiană ANSA.

De la 08.03.2025, 11:52
WhatsApp
Imagine ilustrativă Shutterstock

"Feminicidul devine o nouă infracţiune autonomă" şi "se pedepseşte cu închisoare pe viaţă", a declarat ministrul familiei şi egalităţii de şanse, Eugenia Roccella, în cadrul unei conferinţe de presă cu mai mulţi miniştri, în urma şedinţei de cabinet la care a fost aprobat proiectul de lege.

"Feminicid - a explicat ea - este un cuvânt pe care îl folosim în mod regulat, dar până acum nu a fost inclus niciodată în codul penal. Este o evoluţie cu adevărat revoluţionară, nu numai din punct de vedere juridic, ci şi în plan cultural", a notat Roccella.

Partidele de opoziţie au deplâns că guvernul a intervenit mai curând la nivel represiv şi nu în scopul prevenţiei, a consemnat AFP. "Încă o dată, guvernul ia măsuri penale în urma violenţelor şi feminicidelor şi continuă să ignore aspectul preventiv al educaţiei", a criticat Partidul Democrat (PD, centru-stânga), principalul partid de opoziţie.

"Feminicidele şi violenţa de gen sunt fenomene culturale legate de dezechilibrul dintre bărbaţi şi femei şi de modele sociale (...) marcate de un patriarhat care încă persistă", a adăugat acesta. Potrivit Ministerului de Interne italian, în 2024 au fost înregistrate 113 feminicide, dintre care 99 în context familial sau emoţional. Dintre aceste 99 de femei, 61 au fost ucise de partenerul lor sau de fostul partener.

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

italia crima guvern
Întrebarea zilei
Credeţi că autoritățile ar trebui să intensifice controalele asupra mașinilor modificate ilegal?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive