O fetiţă de patru ani a murit după ce a înălţat un zmeu cu sfoară învelită în sticlă
O fetiţă în vârstă de patru ani a murit după ce sfoara acoperită cu sticlă a unui zmeu i s-a strâns în jurul gâtului. Copila se afla împreună cu tatăl ei pe motocicletă când a avut loc nenorocirea.
De Redactia Observator la 26.08.2019, 13:16O fetiţă în vârstă de patru ani a murit după ce sfoara acoperită cu sticlă a unui zmeu i s-a strâns în jurul gâtului. Copila se afla împreună cu tatăl ei pe motocicletă când a avut loc nenorocirea.
Tragediile se ţin lanţ în capitala Indiei, New Delhi, acolo unde înălţatul zmeielor a devenit un sport extrem de popular, iar oamenii folosesc sfori acoperite cu metal sau sticlă pentru a tăia zmeiele concurenţilor.
Un tânăr de 28 de ani a murit după ce o astfel de sfoară (manjha) i-a tăiat gâtul în timp ce se afla pe motocicletă, scrie Daily Mail.
De asemenea, un băiat în vârstă de trei ani s-a eletrocutat după ce firul de la zmeu, care avea și fibră metalică, s-a prins de rețeaua electrică de pe stradă.
O copilă de patru ani a murit după ce sfoara de la zmeu i s-a strâns în jurul gâtului
Ultima tragedie s-a produs sâmbătă. O fetiţă de 4 ani şi jumătate mergea cu tatăl ei pe motocicletă, spre un templu, când sfoara zmeului acoperită cu sticlă i s-a strâns în jurul gâtului.
Ishika a fost dusă de urgenţă la Spitalul Pravesh Chandra, însă medicii nu au mai putut decât să-i declare decesul.
Conform poliţiei, citată de Times of India, copila stătea în faţa tatălui ei când a înălţat zmeul.
Autoritățile au anunțat amenzi de circa 100.000 de rupii (adică 1.400 de dolari) pentru cei care vând zmeie ce pun în pericol viața oamenilor.