Fetița care a supraviețuit 11 zile în pustietate a câștigat un concurs de frumusețe pentru copii în Rusia
O fetiță care a supraviețuit 11 zile în pustietate împreună cu cățelușa ei, în Siberia, a câștigat un concurs de frumusețe pentru copii în Rusia. Karina Cikitova a fost desemnată Mini Miss Yakutia, la competiția pentru copii organizată în republica rusă Sakha.
De Cristian Toteştean la 04.01.2020, 16:29O fetiță care a supraviețuit 11 zile în pustietate împreună cu cățelușa ei, în Siberia, a câștigat un concurs de frumusețe pentru copii în Rusia. Karina Cikitova a fost desemnată Mini Miss Yakutia, la competiția pentru copii organizată în republica rusă Sakha.
Karina Cikitova a fost supranumită fetița-Mowgli în 2014, când a fost găsită după 11 zile în pustietatea din Siberia. Copila, care avea 5 ani în acea vreme, a plecat atunci după tatăl său și s-a pierdut în pădure.
Tatăl a spus că nu a avut habar că fiica i-a pornit pe urme și a observat dispariția abia când a venit acasă.
A supraviețuit cu ajutorul cățelușei
Timp de aproape 2 săptămâni, Karina a supraviețuit mâncând fructe de pădure. Noaptea s-a încălzit cu ajutorul cățelușei sale Naida, pe atunci un pui, care a însoțit-o în aventura periculoasă în pustiu.
Când a fost găsită, Karina a devenit un adevărat erou local. Autoritățile i-au ridicat chiar și o statuie în orașul Yakuțk, în care e înfățișată alături de cățelușa ei.
De la fetița-Mowgli la mica balerină
Acum, fetița-Mowgli a împlinit 10 ani. La un concurs de frumusețe pentru copii, Karina Cikitova a fost aleasă de public câștigătoare și a primit titlul Mini Miss Yakutia.
Fetița urmează cursuri de balet și visează, de altfel, să devină balerină. Are rezultate foarte bune la școală. Potrivit New York Post, ea excelează la matematică și știe foarte bine engleză, a treia limbă pe care o vorbește după rusă și cea locală, Yakut.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰
Stiri Sportive Citește și