Fetiţă de 6 ani ucisă de fratele mai mic. Băieţelul a împuşcat-o cu un pistol, din greşeală
O fetiță a murit după ce fratele ei mai mic a împușcat-o accidental în cap. Mama lor îi scăpase din vedere, în timp ce încerca să repare maşina familiei.
De Larisa Andreescu la 22.07.2019, 13:58O fetiță a murit după ce fratele ei mai mic a împușcat-o accidental în cap. Mama lor îi scăpase din vedere, în timp ce încerca să repare maşina familiei.
Millie Drew Kelly, în vârstă de 6 ani, stătea în maşină alături de fratele ei de patru ani, în drum spre casa lor din Paulding, Georgia.
Într-un moment de neatenţie al mamei, băieţelul a luat pistolul din torpedou şi a început să se joace cu el. Apoi l-a îndreptat către Millie şi a tras.
“Se pregăteau de plecare, erau în maşină, dar autoturismul nu pornea. Mama lor găsise problema şi încerca să o repare pentru a porni la drum. În acel moment, băieţelul a luat pistolul. Atunci a auzit împuşcătura. După cum vă puteţi imagina, mama lor în acel moment a trăit un şoc” a declarat purtătorul de cuvânt Sgt. Ashley Henson
Millie a fost dusă de urgenţă la un spital pentru copii din Atlanta, unde a murit miercuri.
O pagină GoFundMe a fost înființată pentru a ajuta familia cu înmormântarea. În descriere este menţionat şi faptul că organele copilei au fost donate, pentru a ajuta la salvarea altor vieţi.
În prezent, organizația de strângere de fonduri a obținut mai mult de 34.000 de dolari , în pofida unui obiectiv inițial de 25.000 de dolari. 530 de persoane au donat banii în doar patru zile.
“Vă rugăm să vă rugaţi pentru liniştea familiei. Zâmbiţi şi îmbrăţişaţi pe cineva în memoria lui Millie. Arătaţi acestei lumi care are nevoie de Dumnezeu ce înseamnă iubirea. Durerea pe care familia o simte în acest moment este imensă” a declarat autorul publicaţiei de pe pagina de donaţii.
Într-o declaraţie emisă joi, şeriful Gary Gulledge a spus: “Inimile noastre sunt frânte pentru această familie şi sperăm că Dumnezeu pune mâinile sale vindectoare în jurul lor, în aceste momente dificile. Vrem să le reamintim tuturor să îşi păstreze armele de foc descărcate, într-un loc sigur, pentru a evita o altă tragedie de acest gen”.
Conform LadBible, în urma tragicului eveniment, nicio sancţiune nu a fost emisă asupra mamei.
Larisa Elena Andreescu face parte din echipa Observator de peste 7 ani şi este în prezent Editor de Content pentru site-ul observatornews.ro. ...
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰
Stiri Sportive Citește și