Fiecare al treilea pacient cu Covid, tratat la Terapie Intensivă, nu a supravieţuit bolii, în Austria
Situație dramatică în secțiile de Terapie Intensivă din Austria, acolo unde aproximativ 35 la sută dintre pacienți nu supraviețuiesc infecției cu coronavirus.
De Veronica Micu la 14.04.2021, 13:42- De la începutul pandemiei, mai mulți bărbați decât femei au fost internaţi la ATI, în Austria.
- Pentru cei sub 50 de ani, rata deceselor din ATI a fost de 7 la sută, în timp ce pentru cei peste 65 de ani, rata a fost de 45 la sută.
Mai mult de o treime din totalul persoanelor testate pozitiv pentru SARS-CoV-2 și care au fost tratați în unități ATI nu au supraviețuit bolii, scrie publicația austriacă Heute.
Astfel, potrivit unui document întocmit de specialiști și făcut public de ministerul austriac al Sănătății, aproximativ 35 la sută dintre pacienții cu Covid.
De asemenea, spun experţii austrieci, mortalitatea în al doilea val epidemic, la toate grupele de vârstă, a fost mai mare decât cea din primul val din primăvara anului 2020.
Rata de infectare s-a dublat din cauza variantei britanice a coronavirusului
- Suedia, fără un lockdown strict, are cel mai mare număr de infecții noi pe cap de locuitor din Europa
- Pandemia a schimbat modul în percepem viața la oraș. Românii cumpără tot mai des accesorii pentru casă și...
- Bilanț coronavirus în România, 14 aprilie: 4.076 noi cazuri și 164 decese, în ultimele 24 de ore
După analiza datelor strânse de la începutul pandemiei până la sfârșitul lunii februarie 2021, s-a constatat că 1,68 la sută din totalul persoanelor testate pozitiv la Covid, în această perioadă, au ajuns pe secţiile de Terapie Intensivă.
Rata s-a dublat din noiembrie 2020, fapt atribuit dominanței variantei britanice a coronavirusului, mult mai contagioase.
Mai mulți bărbați decât femei pe ATI
De la începutul pandemiei, mai mulți bărbați decât femei au fost internaţi la ATI. Până la sfârșitul lunii februarie 2021, 1.699 femei aveau nevoie de terapie intensivă, dintre care 478 au murit, ceea ce reprezintă 34%.
Din cei 3.095 bărbați pe ATI, au murit 1.108, ceea ce corespunde la 36%.
Pentru cei sub 50 de ani, rata deceselor din ATI a fost de 7 la sută, în timp ce pentru cei peste 65 de ani, rata a fost de 45 la sută.
Capitala Viena şi alte regiuni din estul Austriei sunt în lockdown de la începutul lunii aprilie, din cauza numărului mare de infectări cu noul coronavirus.