Final liniştit la maratonul de la New York. Competiţia, la care au participat şi români, s-a încheiat fără niciun incident
La doar câteva zile după atacul terorist soldat cu 8 victime, competiţia s-a încheiat fără niciun incident.
De Redactia Observator la 06.11.2017, 18:15La doar câteva zile după atacul terorist soldat cu 8 victime, competiţia s-a încheiat fără niciun incident. Ce-i drept, a existat un dispozitiv impresionat de securitate. Şi, pentru prima dată după patru decenii, cursa feminină a fost câştigată de o reprezentantă a Statelor Unite.
Peste 50.000 de alergători s-au înscris în acest an la maratonul din New York. Chiar şi după atacul sângeros de pe pista de biciclişti din Manhattan, numărul retragerilor din cursă nu a fost mai mare decât în alţi ani. Concurenţii aveau încredere în autorităţi, care se angajaseră să facă totul pentru a le asigura protecţia.
34 de mii de ofiţeri şi subofiţeri reprezintă întregul efectiv de poliţişti din NY, cei mai mulţi dintre ei sunt pe străzile oraşului. Sunt aproape în fiecare intersecţie din Manhattan, în centrele comerciale şi staţiile de tren şi metrou.
Au confirmat-o, pentru corespondentul Observator, doi concurenţi români stabiliţi în Statele Unite.
EMANUEL GROZEA, maratonist român din SUA:
Mă simt foarte în siguranţă în New York, este unul din oraşele cele mai sigure din ţară, are cel mai mare departament de Poliţie, aşa că indiferent de ceea ce se spune în exterior, eşti în siguranţă.
MARIUS IANCULOVICI, maratonist român din SUA:
Am fost hotărât să particip şi nu mi-a trecut niciodată prin gând ideea de a renunţa.
Iar măsurile de protecţie au fost, într-adevăr, deosebite. Camioane cu nisip au fost aduse în puncte strategice din Manhattan, iar străzi importante au fost închise. Utilajele de mare tonaj nu pot circula în zonele importante din oraş.
Sportivii s-au putut concentra asupra cursei. Competiţia feminină le-a adus o mare bucurie spectatorilor localnici: după 40 de ani, prima care a trecut linia de sosire a fost o atletă americană, Shalane Flanagan.
Sportiva de 36 de ani, care nu mai câştigase niciun maraton important, a întrecut două alergătoare africane. La masculin, în schimb, supremaţia africanilor a fost absolută. Kenyanul Geoffrey Kamworor a depăşit, la finish, un compatriot, iar pe locul trei s-a situat un etiopian.
Categoria sportivilor cu dizabilităţi a fost dominată de elveţieni, care au învins atât la masculin cât şi la feminin.