Antena LIVE

Curs valutar

Video

Fiu de primar din Satu Mare, reţinut în UK pentru pornografie infantilă. A fost prins de "vânătorii" de prădători sexuali

Acuzaţii grave împotriva unui român stabilit în Anglia, fiul unui primar din Satu Mare. A fost reţinut de poliţiştii britanici pentru pornografie infantilă. Tânărul a fost dat pe mâna Poliţiei de o organizaţie care vânează prădătorii sexuali. Familia lui susţine, însă, că este victima unei înscenări. 

De la 30.09.2024, 19:20
WhatsApp
Vezi și:

Adrian Birtoc, în vârstă de 29 ani, este înconjurat de mai mulţi agenţi care îl încătuşează în plină stradă şi îl duc la poliţie. Arestarea a avut loc în Luton, la 50 de kilometri de Londra. Cu câteva minute înainte, mai mulţi localnici îi cer socoteală.

Familia din România îl crede nevinovat

"Adrian, te rog lasă-i în pace pe acei copii. Ai spus că ai vorbit cu un singur copil, de ce ai discutat?", îi cer socoteală oamenii.

Cei care strigă la fiul de primar spun că sunt activişti civici, care urmăresc şi demască prădători sexuali. Acum îl acuză de pornografie infantilă după ce şi-ar fi făcut o prietenă de 14 ani pe internet.

Adrian Birtoc locuieşte în Anglia de peste 10 ani. Familia din România îl crede nevinovat.

"Deocamdată este reţinut. Niciodată cu o minoră, ci ei au fost minora. Deci ei l-au şantajat, cu asta se ocupă asociaţa asta. O fetiţă de 14 ani nu te poate duce până acolo. Ei au folosit tot felul de jocuri, tot felul de postări", spune Birtoc Vasile Dinu, primar Călinești Oas.

În Marea Britanie, pornografia infantilă este pedepsită cu închisoare până la 10 ani. 

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

primar anglia pornografie infantila roman
Întrebarea zilei
Impozit de 70% pe transferurile între rude, dacă banii nu sunt justificaţi. Sunteţi de acord?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Localitatea de lângă București în care oamenii se mută pe capete. Arată ca...
Fanatik.ro
Publicat 09.03.2025
Iluzie optică virală | Doar un geniu poate găsi polițistul ascuns în această...
Gandul
Publicat 09.03.2025
Justin Trudeau, în lacrimi după o discuție aprinsă și plină de injurii cu Trump
Adevărul
Publicat 08.03.2025
Jurații Chefi la cuțite vorbesc cu emoție despre sărbătoritele zilei de 8...
A1
Publicat 07.03.2025
Horoscopul zilei de 10 martie 2025. Taurii lasă trecutul în spate. Află ce se...
CaTine
Publicat 09.03.2025
BREAKING NEWS / A murit celebrul astrolog Minerva! Gabriela Dima s-a stins din...
spynews.ro
Publicat 07.03.2025
Accident teribil în Germania: jucătorului român i-a fost amputat piciorul »...
GSP
Publicat 06.03.2025
Care sunt cele cinci țări din lume care nu pot fi cucerite? Geografia se află...
Click.ro
Publicat 08.03.2025
Cel mai bogat oraș din lume. Aici locuiesc 350.000 de milionari și 60 de miliardari
Useit
Publicat 08.03.2025
Concertele și spectacolele lunii martie! Ce mari artiști putem vedea
Money.ro
Publicat 06.03.2025
„Sute de ucraineni morți” și un avantaj clar pentru armata rusă, după ce...
libertatea.ro
Publicat 09.03.2025
Fanii Selenei Gomez au constatat că vocea ei a devenit mai monotonă și lipsită...
ZU
Publicat 09.03.2025
Mini tarte cu pastă de ciuperci și șuncă. Un aperitiv savuros
Hello taste
Publicat 08.03.2025
Supă cremă de morcovi și cartof dulce. Delicioasă și ușor de digerat
Deparinti
Publicat 09.03.2025
Hande Erçel a îmbrăcat o ținută demnă de podium. Vedeta s-a aflat printre...
Happy
Publicat 07.03.2025
Ramona Bădescu a vorbit despre planurile de nuntă! „Am pus totul la cale!”
BZI
Publicat 07.03.2025
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Cât de eficiente sunt cremele cu colagen. Ce spune medicul dermatolog despre...
Medicool
Publicat 09.03.2025