Florin și Axinia, doi români dispăruţi în inundaţiile din Valencia, sunt căutaţi în apa până la gât de fiicele lor: "Am găsit pijamaua tatălui şi bluza mamei"

Florin Costel Besnea şi Axinia Sandu, un cuplu de români de 57 de ani, au fost daţi dispăruţi pe data 29 octombrie, atunci când inundaţiile cumplite au măturat Valencia şi au luat sute de vieţi. Cei doi sunt căutaţi de aproape două săptămâni cu disperare de fiice lor în culturile de orez din apropierea casei lor, care cu o ultimă fărâmă de speranţă, s-au alăturat echipelor speciale şi iau la puricat câmpurile pline de noroi în speranţa că vor găsi măcar trupurile dragilor lor părinţi.

• Au lansat sau nu ruşii un ICBM în Ucraina? Oficiali occidentali neagă. Momentul atacului asupra Dnipro, filmat

Alice Andreea Manea și Petruța Sandu îşi caută cu disperare părinţii dispăruţi în inundaţiile care au distrus oraşul Valencia. Florin Costel Besnea şi Axinia Sandu sunt de negăsit de pe 29 octombrie, când DANA a distrus totul în cale, inclus casa în care locuiau cei doi români. Fotoliul în care bărbatul obişnuia să se uite la televizor a fost găsit la mai bine de un kilometru, acoperit de noroi. 

„Părinții mei m-au sunat la 10:06 noaptea să-mi spună că apa și vântul îi luau pe sus.” Ultimul lor apel a durat de 56 de secunde şi a fost la ora 10:26. „Mi-au spus că apa îi lua și că nu mai puteau înainta”, spune Alice, fiica lor cea mică pentru ABC, stând în fața rămășițelor garajului dărâmat pe care tatăl ei îl construise lângă casă. În spatele ei, răsturnată pe partea dreaptă, într-un câmp de orez alăturat, se afla furgoneta albă Renault cu care tatăl ei își câștiga traiul adunând paleți de lemn. „Fată, sună la 112, nu scăpăm de asta!” Apa a intrat în casa noastră până la doi metri și jumătate și suntem legați de acoperișul furgonetei!” au implorat-o cei doi pe mezina familiei.

Lucrurile celor doi soţi, găsite pe câmp

Familia de români a venit în Spania acum 20 de ani în căutarea unui viitor mai bun, ceea ca au şi găsit. În jurul celeilalte mașini pe care familia o avea, un Ford Focus abandonat în mijlocul unei alte orezării la 200 de metri distanță, erau împrăștiate ca resturile unei epave hainele și bunurile cuplului, dar fără niciun semn de ei. „Cu soțul meu și cu cumnatul me am căutat în apă până la gât și am găsit pijamaua tatălui și bluza mamei, pe care le purtau în noaptea aceea, în canalul de lângă casă”, arată cealaltă fiică, Petruța Sandu.

"Ce mă miră este că, atunci când am sunat la 112 la ora 2 dimineața, mi-au spus: 'Nu vă faceți griji, cineva va merge la casa lor'. Le-am dat adresa de mai multe ori și cineva care mi-a răspuns din nou şi m-a întrebat: „Sunt doi oameni în vârstă pe o dubă?” Și am spus: 'Da, da, ei sunt părinții mei!' „Nu înțeleg de ce atunci noapte, dacă părinții mei au fost văzuți, de ce nu a venit nimeni până astăzi, când UME (Unitatea Mobilă de Urgență a Armatei) este aici căutându-i în această zonă pe care am căutat-o deja,” explică Petruţa încercând să-și stăpânească lacrimile. În cele din urmă, tânăra cedează: "Nu mai am nici măcar lacrimi să plâng, dar mă simt rău. Amândoi părinții! Nu se poate! Ambii în același timp! Și au fost văzuți! Dacă cineva de la 112 îmi spune că dacă sunt acei doi bătrâni deasupra unei furgonete, înseamnă că au fost văzuți. „I-au văzut!” De ce nu a venit nimeni?" întreabă ea, plângând, în timp ce e consolată de soțul ei.

Ultima fărâmă de speranţe a celor două fiice

Alertată de publicaţia spaniolă, o echipă UME soseşte joi dimineață pentru a căuta trupurile la câțiva kilometri distanță în parcul natural Albufera. Cu câini, drone și soldați care intră până la brâu în pentru a peria câmpurile de orez, echipa încearcă să găsească corpurile lui Florin și al Axiniei.

Soldații UME ajunşi la locuinţa românilor se aruncă în câmpul de orez de lângă casă, unde găsesc telefonul mobil al lui Florin. Chiar și de la 20 de metri distanță, fiica lui Alice îl recunoaște după husă și aleargă să-l ia. Atât ea, cât și sora ei plâng fără oprire în timp ce se agață de telefon, ultima rămășiță a părinților lor. "Nu avem nicio speranță. Știm că nu sunt vii pentru că, în plus, mama mea a avut o operație la picior și era șchiopă. Tatăl meu trebuie să o fi pus deasupra dubiței. Nu știu cum s-a întâmplat! Nu știu nimic! Ce știm este că nu vor fi în viață," spune plângând Petruţa.

Printr-o întorsătură a sorții, mama ei avea o programare la spital a doua zi după acea noapte fatidică, pe care nu o vor uita niciodată. „Suntem devastaţi, fără mâncare, fără somn și sperând să găsim măcar trupurile lor. Sau, poate există un miracol și cineva i-a luat înăuntru. Nu știm. Nu știu dacă va fi vreo minune,” spune cu voce tare Petruţa, atentă la eforturile de căutare ale UME. „Oricum ar fi, vrem să vedem corpurile chiar dacă sunt într-o stare foarte proastă. Nu mă interesează cum sunt, dar trebuie să ne asigurăm că ne îngropăm părinții”, insistă ea în timp ce leagănă bebelușul în cărucior. Pentru a-l alăpta, ea se urcă în mașină în timp ce militarii continuă căutarea exhaustivă, care s-a dovedit a fi fără succes la sfârșitul zilei.