Antena LIVE

Curs valutar

Focar de COVID pe o navă de croazieră. 800 de pasageri au debarcat la Sydney

O navă de croazieră - Majestic Princess - care transporta aproximativ 800 de pasageri cu COVID - a acostat la Sydney. Pasagerii au debarcat în oraș, notează Mediafax.

De la 12.11.2022, 08:59
WhatsApp
Profimedia

Nava a acostat la Circular Quay sâmbătă dimineața, după ce a plecat din Noua Zeelandă. Aceasta va pleca din Sydney spre Melbourne sâmbătă după-amiază. Aproximativ 4.600 de pasageri și membri ai echipajului se aflau la bordul navei Majestic Princess când a ajuns la Sydney, scrie The Guardian. În Australia, persoanelor infectate nu li se cere să se izoleze, dar li se recomandă să rămână acasă cât timp nu se simt bine.

Focarul vine după o creștere bruscă a numărului de cazuri în Australia

Marguerite Fitzgerald, președintele companiei mamă a Majestic Princess, a declarat că toate cazurile au fost asimptomatice sau ușor simptomatice și că cei bolnavi au fost avertizați să stea departe de transportul public. Acostarea navei a readus în discuție sosirea la Sydney a vasului Ruby Princess în martie 2020 - la începutul pandemiei din Australia - care a fost în cele din urmă legat de 28 de decese și peste 600 de infecții și a declanșat o anchetă de amploare.

Focarul vine după o creștere bruscă a numărului de cazuri în Australia în ultima săptămână, ceea ce a determinat statul Queensland să le ceară locuitorilor să poarte masca în unitățile sanitare, în spații închise și în mijloacele de transport în comun.

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

covid covid 19 focar sydney australia
Întrebarea zilei
Sunteţi de acord cu interzicerea completă a telefoanelor mobile la şcoală?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Localitatea de lângă București în care oamenii se mută pe capete. Arată ca...
Fanatik.ro
Publicat 09.03.2025
Iluzie optică virală | Doar un geniu poate găsi polițistul ascuns în această...
Gandul
Publicat 09.03.2025
Justin Trudeau, în lacrimi după o discuție aprinsă și plină de injurii cu Trump
Adevărul
Publicat 08.03.2025
Jurații Chefi la cuțite vorbesc cu emoție despre sărbătoritele zilei de 8...
A1
Publicat 07.03.2025
Horoscopul zilei de 10 martie 2025. Taurii lasă trecutul în spate. Află ce se...
CaTine
Publicat 09.03.2025
BREAKING NEWS / A murit celebrul astrolog Minerva! Gabriela Dima s-a stins din...
spynews.ro
Publicat 07.03.2025
Accident teribil în Germania: jucătorului român i-a fost amputat piciorul »...
GSP
Publicat 06.03.2025
Care sunt cele cinci țări din lume care nu pot fi cucerite? Geografia se află...
Click.ro
Publicat 08.03.2025
Cel mai bogat oraș din lume. Aici locuiesc 350.000 de milionari și 60 de miliardari
Useit
Publicat 08.03.2025
Concertele și spectacolele lunii martie! Ce mari artiști putem vedea
Money.ro
Publicat 06.03.2025
„Sute de ucraineni morți” și un avantaj clar pentru armata rusă, după ce...
libertatea.ro
Publicat 09.03.2025
Fanii Selenei Gomez au constatat că vocea ei a devenit mai monotonă și lipsită...
ZU
Publicat 09.03.2025
Mini tarte cu pastă de ciuperci și șuncă. Un aperitiv savuros
Hello taste
Publicat 08.03.2025
Supă cremă de morcovi și cartof dulce. Delicioasă și ușor de digerat
Deparinti
Publicat 09.03.2025
Hande Erçel a îmbrăcat o ținută demnă de podium. Vedeta s-a aflat printre...
Happy
Publicat 07.03.2025
Ramona Bădescu a vorbit despre planurile de nuntă! „Am pus totul la cale!”
BZI
Publicat 07.03.2025
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Cât de eficiente sunt cremele cu colagen. Ce spune medicul dermatolog despre...
Medicool
Publicat 09.03.2025