Fostul ministru francez, Bernard Tapie, a murit la 78 de ani
Fostul ministru francez și om de afaceri conroversat Bernard Tapie, fost proprietar al companiei Adidas, a murit duminică, 3 octombrie, la ora 8:40, potrivit unui comunicat al familiei sale, anunță RFI.
De Ovidiu Cojocaru la 03.10.2021, 12:13Tapie a fost un fost ministru socialist care a construit un imperiu sportiv și de media, dar care ulterior s-a confruntat cu o serie de probleme juridice, potrivit News.ro. El a făcut o avere la începutul carierei sale preluând companii falimentare cu metode caracterizate drept dubioase și și-a etalat adesea averea, inclusiv prin cumpărarea unui iaht de 72 de metri și a clubului de fotbal Olympique de Marseille, care a câștigat campionatul francez în perioada în care era proprietar.
De asemenea, a fost suspectat de aranjarea de meciuri în prima ligă de fotbal din Franța. A fost pentru scurt timp ministru al afacerilor urbane în guvernul lui Francois Mitterrand, în 1992. Tapie a fost găsit vinovat într-o serie de cazuri de corupție și fraudă fiscală și a fost închis timp de cinci luni. După eliberarea din închisoare, în 1997, Tapie a adăugat showbiz-ul la diversele sale activități, încercând să joace teatru și să găzduiască emisiuni radio și TV.
Viaţa lui Bernard Tapie
În 2012 a devenit, de asemenea, patron de presă, preluând cotidianul La Provence din sudul Franței și alte ziare. Un caz de fraudă l-a urmărit pe Tapie zeci de ani, implicând o tranzacție extrem de controversată în valoare de 400 de milioane de euro acordată de o comisie guvernamentală de arbitraj, a cărei mărime a provocat o undă de șoc în Franța. Comisia de arbitraj a considerat că Tapie a fost victima unei fraude atunci când și-a vândut participația la compania Adidas în 1993 băncii franceze de stat Credit Lyonnais, care s-a dovedit că a subevaluat marca de îmbrăcăminte sportivă.
Cazul a implicat-o și pe Christine Lagarde, pe atunci ministru de finanțe, care acum conduce Banca Centrală Europeană. Ea a fost găsită vinovată de "neglijență" în acest caz. Modul în care Lagarde a gestionat cazul a stârnit suspiciuni că fostul său șef, Nicolas Sarkozy, pe care Tapie l-a susținut la alegerile prezidențiale din 2007, era favorabil omului de afaceri - acuzații pe care Sarkozy le-a negat vehement. În toamna anului trecut, procesul de fraudă al lui Tapie a fost amânat din motive de sănătate precară, deoarece acesta suferea de un dublu cancer la stomac și de cancer la esofag.