Antena LIVE

Curs valutar

Foto! Cum va arăta coperta revistei Charlie Hebdo de mâine

Ediția de miercuri a săptămânalului satiric Charlie Hebdo va fi imprimată în trei milioane de exemplare, în loc de un milion cum fusese prevăzut inițial

De la 13.01.2015, 09:38
WhatsApp
Galerie (2)

Ediția de miercuri a săptămânalului satiric Charlie Hebdo va fi imprimată în trei milioane de exemplare, în loc de un milion cum fusese prevăzut inițial

Pentru primul milion de exemplare, toate încasările vor merge la Charlie Habdo, rețeaua de distribuție acceptând să lucreze gratuit. Săptămânalul satiric, a cărui redacție a fost masacrată miercuri în atacul comis de doi jihadiști francezi, soldat cu 12 morți, avea până în prezent un tiraj de 60.000 de exemplare.

Pe prima pagină stă scris „TOTUL ESTE IERTAT”, în timp ce profetul este desenat ţinând în mână o hârtie pe care putem citi „JE SUIS CHARLIE”, adică „Eu sunt Charlie”.

Avocatul Richard Malka a precizat că primul număr al săptămânalului după atacul de miercurea trecută va mai cuprinde și satire ce vizează oamenii politici și responsabilii religioși.

"Nu vom ceda niciodată, pentru că altfel nimic din toate acestea nu ar mai avea sens".

Citeşte mai multe despre acest subiect AICI!

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

atentat in paris coperta exemplare
Întrebarea zilei
Vă aşteptaţi la taxe şi impozite mai mari după alegeri?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și