Francois Zimeray: Dacă nu era poliția daneză, astăzi nu aș mai fi fost aici
Ambasadorul Franţei în Danemearca a declarat că este viu datorită eficienţei poliţiei daneze în cazul atentatului de sâmbătă soldat cu un mort
De Redactia Observator la 15.02.2015, 20:34- Alege ce urmează! Tu eşti liderul! Marcel Ciolacu, candidatul PSD la alegeri, faţă în faţă cu Alessandra Stoicescu de la ora 19:30, la Antena 1
- Platforma care a prezis victoria lui Donald Trump scrie despre cine va câştiga alegerile în România. Clasamentul Polymarket
Ambasadorul Franţei în Danemearca a declarat că este viu datorită eficienţei poliţiei daneze în cazul atentatului de sâmbătă soldat cu un mort
"Probabil că dacă poliția daneză nu și-ar fi făcut treaba, cinci polițiști fiind răniți, astăzi nu aș mai fi fost aici", a declarat Zimeray, la o conferință cu ministrul francez de interne Bernard Cazeneuve, venit duminică la Copenhaga pentru a se reculege în fața centrului cultural unde s-a produs atacul.
"Am văzut rafalele și am auzit focurile de mitralieră. Cred că am fost cu toții țintă, este indiscutabil", a adăugat ambasadorul.
Francois Zimeray participa la acel moment la o dezbatere în respectivul centru cultural din capitala daneză, consacrată islamismului și libertății de exprimare.
Reuniunea era organizată la ceva mai mult de o lună de la atacurile jihadiste de la Paris soldate cu 17 morți: unul în redacția publicației de satiră Charlie Hebdo și altul într-un magazin cu produse evreiești.
Revenind la ce a simțit în timpul atacului, el a explicat că, "în acel moment, te gândești că totul s-a sfârșit, nu mai ai nicio emoție".
"Nu te mai gândești la altceva decât la a încerca să înțelegi ce se întâmplă, iar ce am înțeles eu în acel moment a fost că era pe cale să se întâmple ceea ce s-a întâmplat la Paris", a explicat diplomatul presei.
La rândul său, ministrul francez de interne Bernard Cazeneuve și-a exprimat duminică în capitala daneză "hotărârea de a lupta împreună, în cadrul Uniunii Europene, împotriva terorismului".
Sâmbătă, în jurul orei 15.00 GMT, un bărbat a atacat cu o armă un centru cultural unde se desfășura o dezbatere, făcând un mort din rândul publicului, un bărbat de 55 de ani, și rănind trei polițiști. Spre miezul nopții, el a tras asupra unei sinagogi din Copenhaga, rănind mortal un tânăr evreu, după care, în cursul dimineții de duminică, a fost împușcat de poliție.