Antena LIVE

Curs valutar

Doi frați de 6 și 7 ani au murit, în Statele Unite, după ce au furat mașina bunicii și au plecat la plimbare cu ea

Doi frați de 6 și 7 ani au murit, în Missouri, Statele Unite ale Americii, după ce au furat mașina bunicii și au plecat la plimbare cu ea.

De la 01.06.2020, 18:50
WhatsApp
Cei doi frați au fost implicați într-un groaznic accident Missouri State Highway Patrol via The Sun

Cei doi copii ar fi profitat de neatenția bunicii, s-ar fi urcat în Buick și ar fi plecat la plimbare, cu băiatul de 7 ani aflat la volan.

Conform The Sun, la un moment dat, șoferul de ocazie a pierdut controlul volanului, iar mașina a părăsit în viteză carosabilul.

Mașina a fost azvârlită într-un gard de protecție, a lovit din nou pământul, s-a învârtit în aer, s-a răsturnat de mai multe ori, a lovit un copac, a căzut pe plafon și a luat foc.

În ciuda intervenției prompte a medicilor, pentru cei doi micuți nu s-a mai putut face nimic.

Ancheta a scos la iveală faptul că cei doi copii nu purtau centura de siguranță.

Polițiștii au demarat o anchetă pentru a stabili cum au reușit cei doi băieți să urce în mașină, să o pornească și să parcurgă o distanță însemnată până la producerea accidentului.

Cristi Ioniţă

Născut în '82, îndrăgostit de sport din '83, Cristi Ioniţă a început să lucreze în presă încă din clasa a X-a, când scria ştiri din sport pentru Uniplus Radio. ...

statele unite frati morti masina bunica plimbare volan
Întrebarea zilei
Impozit de 70% pe transferurile între rude, dacă banii nu sunt justificaţi. Sunteţi de acord?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Localitatea de lângă București în care oamenii se mută pe capete. Arată ca...
Fanatik.ro
Publicat 09.03.2025
Iluzie optică virală | Doar un geniu poate găsi polițistul ascuns în această...
Gandul
Publicat 09.03.2025
Justin Trudeau, în lacrimi după o discuție aprinsă și plină de injurii cu Trump
Adevărul
Publicat 08.03.2025
Jurații Chefi la cuțite vorbesc cu emoție despre sărbătoritele zilei de 8...
A1
Publicat 07.03.2025
Horoscopul zilei de 10 martie 2025. Taurii lasă trecutul în spate. Află ce se...
CaTine
Publicat 09.03.2025
BREAKING NEWS / A murit celebrul astrolog Minerva! Gabriela Dima s-a stins din...
spynews.ro
Publicat 07.03.2025
Accident teribil în Germania: jucătorului român i-a fost amputat piciorul »...
GSP
Publicat 06.03.2025
Care sunt cele cinci țări din lume care nu pot fi cucerite? Geografia se află...
Click.ro
Publicat 08.03.2025
Cel mai bogat oraș din lume. Aici locuiesc 350.000 de milionari și 60 de miliardari
Useit
Publicat 08.03.2025
Concertele și spectacolele lunii martie! Ce mari artiști putem vedea
Money.ro
Publicat 06.03.2025
„Sute de ucraineni morți” și un avantaj clar pentru armata rusă, după ce...
libertatea.ro
Publicat 09.03.2025
Fanii Selenei Gomez au constatat că vocea ei a devenit mai monotonă și lipsită...
ZU
Publicat 09.03.2025
Mini tarte cu pastă de ciuperci și șuncă. Un aperitiv savuros
Hello taste
Publicat 08.03.2025
Supă cremă de morcovi și cartof dulce. Delicioasă și ușor de digerat
Deparinti
Publicat 09.03.2025
Hande Erçel a îmbrăcat o ținută demnă de podium. Vedeta s-a aflat printre...
Happy
Publicat 07.03.2025
Ramona Bădescu a vorbit despre planurile de nuntă! „Am pus totul la cale!”
BZI
Publicat 07.03.2025
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Cât de eficiente sunt cremele cu colagen. Ce spune medicul dermatolog despre...
Medicool
Publicat 09.03.2025