Fresca Speranței, pictată la centrala nucleară de la Cernobîl
Centrala nucleară de la Cernobîl a devenit cadrul unei impresionante opere de artă. Pe unul din pereţii construcţiei a fost pictată o frescă uriaşă, de peste o mie de metri pătraţi.
De Redactia Observator la 19.10.2019, 15:16Centrala nucleară de la Cernobîl a devenit cadrul unei impresionante opere de artă. Pe unul din pereţii construcţiei a fost pictată o frescă uriaşă, de peste o mie de metri pătraţi.
În prim plan, o mână susţine reprezentarea unui atom, iar în fundal aleargă câţiva cai sălbatici.
Potrivit autorului, un artist ucreainean, compoziţia simbolizează speranţa şi renaşterea după dezastrul nuclear din 1986.
El speră ca la Cernobîl să vină tot mai mulţi vizitatori, poate chiar ca la un muzeu.
Toate reactoarele centralei sunt în prezent oprite, dar lucrările de decontaminare vor mai continua, probabil, câteva decenii.