Antena LIVE

Curs valutar

Două furtuni puternice au lăsat sute de mii de americani în beznă de Ziua Recunoștinței

Două furtuni puternice au lovit Statele Unite de Ziua Recunoştinţei, cea mai populară sărbătoare americană. Mulţi au rămas blocaţi 17 ore în zăpezi, alţii au stat ore întregi în ambuteiaje, iar sute de mii de case sunt în beznă.

De la 28.11.2019, 22:06
WhatsApp
Vezi și:

Două furtuni puternice au lovit Statele Unite de Ziua Recunoştinţei, cea mai populară sărbătoare americană. Mulţi au rămas blocaţi 17 ore în zăpezi, alţii au stat ore întregi în ambuteiaje, iar sute de mii de case sunt în beznă. Probleme au apărut şi pe marile aeroporturi de peste Ocean, unde sute de zboruri au fost amânate sau anulate.

Înainte de Ziua Recunoştinţei, americanii dau testul răbdării, în ambuteiaje care par să nu se mai termine. În Los Angeles, autostrăzile sunt sufocate de maşini. Iar în aeroporturi şi gări, aglomeraţia este la fel de mare. 

55 de milioane de americani tranzitează ţara în drum spre rude sau prieteni.

Marea migraţie e dublată de două furtuni de zăpadă care îngreunează şi mai mult circulaţia. 600 de zboruri au fost anulate, iar alte 5.000 au avut întârzieri.

O pasageră spune că "mie îmi place să vin chiar înaintea plecării avionului dar, ştiind că Ziua Recunoştinţei este cea mai grea din an pentru călătorii, a trebuit să vin mult mai devreme". 

De pe coasta de vest, până în centrul ţării şi până în nord la graniţa cu Canada, 32 de state sunt sub avertizare de vreme severă. Numai în Minnesota s-au produs, în două zile, 200 de accidente. 

Chris Nav, agent Poliţia Rutieră: Am ajuns să nu mai putem face faţă, nu mai aveam maşini de tractare disponibile, iar personalul era încărcat până la limită 

Nici cei care stau acasă nu au fost mai norocoşi. 400 de mii de americani au rămas fără curent electric după ce vântul a doborât mai mulţi copaci peste liniile de înaltă tensiune. În Chicago, rafalele au atins şi 100 kilometri pe oră.

Au existat însă şi oameni care au făcut haz de necaz. Acest bărbat s-a dus la serviciu... cu schiurile, pe autostrada blocată de zăpadă.

În New York, autorităţile au luat în calcul chiar anularea paradei dar, din fericire, vremea s-a îmbunătăţit. 

3,5 milioane de americani au ieşit în stradă să participe la ceremonii, iar alte 50 de milioane le-au urmărit de acasă.

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

ziua recunostintei statele unite americani furtuna masini bezna
Întrebarea zilei
Impozit de 70% pe transferurile între rude, dacă banii nu sunt justificaţi. Sunteţi de acord?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Localitatea de lângă București în care oamenii se mută pe capete. Arată ca...
Fanatik.ro
Publicat 09.03.2025
Iluzie optică virală | Doar un geniu poate găsi polițistul ascuns în această...
Gandul
Publicat 09.03.2025
Justin Trudeau, în lacrimi după o discuție aprinsă și plină de injurii cu Trump
Adevărul
Publicat 08.03.2025
Jurații Chefi la cuțite vorbesc cu emoție despre sărbătoritele zilei de 8...
A1
Publicat 07.03.2025
Horoscopul zilei de 10 martie 2025. Taurii lasă trecutul în spate. Află ce se...
CaTine
Publicat 09.03.2025
BREAKING NEWS / A murit celebrul astrolog Minerva! Gabriela Dima s-a stins din...
spynews.ro
Publicat 07.03.2025
Accident teribil în Germania: jucătorului român i-a fost amputat piciorul »...
GSP
Publicat 06.03.2025
Care sunt cele cinci țări din lume care nu pot fi cucerite? Geografia se află...
Click.ro
Publicat 08.03.2025
Cel mai bogat oraș din lume. Aici locuiesc 350.000 de milionari și 60 de miliardari
Useit
Publicat 08.03.2025
Concertele și spectacolele lunii martie! Ce mari artiști putem vedea
Money.ro
Publicat 06.03.2025
„Sute de ucraineni morți” și un avantaj clar pentru armata rusă, după ce...
libertatea.ro
Publicat 09.03.2025
Fanii Selenei Gomez au constatat că vocea ei a devenit mai monotonă și lipsită...
ZU
Publicat 09.03.2025
Mini tarte cu pastă de ciuperci și șuncă. Un aperitiv savuros
Hello taste
Publicat 08.03.2025
Supă cremă de morcovi și cartof dulce. Delicioasă și ușor de digerat
Deparinti
Publicat 09.03.2025
Hande Erçel a îmbrăcat o ținută demnă de podium. Vedeta s-a aflat printre...
Happy
Publicat 07.03.2025
Ramona Bădescu a vorbit despre planurile de nuntă! „Am pus totul la cale!”
BZI
Publicat 07.03.2025
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Cât de eficiente sunt cremele cu colagen. Ce spune medicul dermatolog despre...
Medicool
Publicat 09.03.2025