Gardienii Revoluţiei din Iran au capturat o navă militară americană. Ambarcaţiunea fără echipaj uman, eliberată rapid de Marina SUA
Echipaje ale Gardienilor Revoluţiei din Iran au capturat, marţi, o navă militară americană fără echipaj, într-un incident produs în Golful Persic, dar vasul a fost eliberat în contextul apropierii forţelor navale americane, notează Mediafax.
De Redactia Observator la 30.08.2022, 21:14Este prima dată când o navă fără echipaj a Flotei a V-a a Statelor Unite, activă în Orientul Mijlociu, este vizată de Iran. Nava militară Shahid Baziar, aparţinând Gardienilor Revoluţiei din Iran, a capturat nava americană Saildrone Explorer, dirijată de la distanţă, în zona centrală a Golfului Persic, şi a încercat să o tracteze spre un port iranian, a declarat marţi Timothy Hawkins, purtătorul de cuvânt al Flotei a V-a a Forţelor Navale americane.
Forţele Navale americane au trimis imediat nava de patrulare USS Thunderbolt şi un elicopter de tip MH-60 Seahawk
Oficialul american afirmă că nava militară fără echipaj, dotată cu sisteme video, radare şi sensori maritimi, a fost tractată pe o anumită distanţă. Forţele Navale americane au trimis imediat nava de patrulare USS Thunderbolt şi un elicopter de tip MH-60 Seahawk. Apoi, Forţele Navale americane au comunicat datele pentru identificarea navei capturate.
"Reacţia noastră a fost în mod clar de a afirma că este vorba de o navă aparţinând Statelor Unite care se afla în apele internaţionale şi de a semnala că aveam intenţia de a trece la acţiuni dacă era necesar", a precizat Timothy Hawkins. Oficialul militar american a subliniat că incidentul s-a încheiat paşnic după aproximativ patru ore.
"Acest incident demonstrează o dată în plus activităţile destabilizatoare continue, ilegale şi neprofesioniste ale Iranului în Orientul Mijlociu", a declarat generalul american Michael Erik Kurilla, şeful Comandamentului Central american (CENTCOM). Incidentul intervine în contextul în care Iranul şi Statele Unite depun eforturi diplomatice pentru reactivarea Acordului nuclear din 2015.