Germania s-ar putea îndrepta spre alegeri anticipate după ce negocierile pentru formarea unui nou guvern au eşuat
Cancelarul Angela Merkel a anunţat că îl va informa, astăzi, pe preşedintele republicii că nu s-a ajuns la un acord asupra programului de guvernare.
De Redactia Observator la 20.11.2017, 11:23Cancelarul Angela Merkel a anunţat că îl va informa, astăzi, pe preşedintele republicii că nu s-a ajuns la un acord asupra programului de guvernare. La negocierile începute după alegerile de luna trecută au luat parte creştin-democraţii conduşi de Angela Merkel, liber-democraţii şi ecologiştii.
Cele trei partide ar deţine, împreună, majoritatea în Parlament, dar poziţiile lor sunt foarte diferite în multe privinţe. Liber-democraţii au fost cei care au anunţat, ieri seară, că se retrag de la discuţii deoarece s-a revenit asupra unor puncte deja convenite.
Potrivit unui sondaj, peste 60 la sută din alegatori considerau că. dacă Angela Merkel nu reuşeşte formarea coaliţiei, nu mai poate solicita un nou mandat de cancelar.