Antena LIVE

Curs valutar

Grecia a rechiziţionat două clinici private, după refuzul de a trata pacienţi cu COVID-19

Ministrul grec al Sănătății a decis să rechiziționeze două clinici private din orașul Salonic, al doilea cel mai important din Grecia, după refuzul de a trata pacienți cu COVID-19. Reprezentanții unităților medicale refuzaseră să aloce paturi suplimentare pentru persoanele infectate cu SARS-CoV-2.

De la 20.11.2020, 18:51
WhatsApp
Premierul Kyriakos Mitsotakis, într-un schimb de replici în Parlament cu principalul lider al opoziției, fostul prim-ministru Alexis Tsipras,12 noiembrie 2020 Profimedia Images

"Ministerul procedează la rechiziţionarea a două clinici de la Salonic", au transmis oficialii din Sănătate, în urma respingerii cererii de a pune la dispoziţia serviciilor de sănătate paturi suplimentare. Potrivit unei surse din interiorul executivului elen, s-ar fi cerut 200 de paturi suplimentare.

"Noi nu suntem pregătiţi să îngrijim pacienţi cu covid-19", a deplâns la postul public ERT Grigoris Sarafianos, preşedintele uniunii panelenice a clinicilor.

Decizia vine ca urmare a numărul mare de îmbolnăviri cu coronavirus din Salonic, acolo unde spitalele se confruntă cu o lipsă acută de paturi.

Astfel, Guvernul este nevoit să recurgă la sectorul privat, în virtutea unei legi recente, precizează ministerul în comunicat.

Rechiziționarea, ca urmare a lipsei unei "înţelegeri între stat şi clinici"

"Sistemul de sănătate este sub presiune, iar săptămânile următoare sunt critice. Această presiune trebuie să fie limitată", a subliniat la ERT un purtător de cuvânt al Guvernului, Stelios Petsas.

Noi măsuri au fost adoptate în nordul ţării, din cauza crizei sanitare. Astfel, guvernul de la Atena a dispus închiderea postului de frontieră cu Albania. Mai mult, în lipsa unui test negativ cu 72 de ore înainte de intrarea în ţară, orice călător care vrea să traverseze frontiera este nevoit să facă un "test rapid".

Potrivit news.ro, pentru a înfrunta situația critică generată de cel de-al doilea val al pandemiei, guvernul condus de Kyriakos Mitsotakis a fost nevoit să reintroducă ţara în izolare - de la 7 noiembrie şi până la sfârşitul lunii - după care a impus o interdicţie de circulaţie pe timpul nopţii, patru zile mai târziu.

Ocolită de primul val Covid-19 faţă de celelalte state membre UE, Grecia înregistrează o creştere puternică a cazurilor de la sfârşitul lui septembrie. În urmă cu o lună, Grecia înregistra doar 667 de infecţii şi opt morţi decedați pe zi. Acum cifra a ajuns la peste 3.000 de îmbolnăviri și 59 de decese într-o singură zi.

Grecia a raportat 85.261 de îmbolnăviri și 1.347 de pacienți decedați, de la izbucnirea pandemiei.

Daniel Murărescu

Daniel Murărescu face parte din echipa Observator de decembrie 2016, de la relansarea site-ului, şi este în prezent editor de content. ...

grecia clinici coronavirus
Întrebarea zilei
Mergeți duminică la vot?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Ce să pui în butoiul cu varză murată ca să nu se acrească prea tare. Trucul...
Fanatik.ro
Publicat 22.11.2024
Colonel american: Rusia are tot dreptul să atace NATO acum
spotmedia.ro
Publicat 21.11.2024
Culmea birocrației: O fetiță trecută, din greșeală, băiat în certificatul...
spotmedia.ro
Publicat 20.11.2024
Ce se întâmplă cu toți pensionarii din România cu pensii mai mici de 3.000 de...
Gandul
Publicat 21.11.2024
Premieră în bătălia pentru Cotroceni. Sociolog din Elveția: „Candidații...
Adevărul
Publicat 22.11.2024
Ce a transmis fiica Elenei Lasconi după apariția la dezbaterea prezidențială....
A1
Publicat 21.11.2024
Horoscopul zilei de 23 noiembrie 2024. Gemenii primesc vești bune. Află ce se...
CaTine
Publicat 22.11.2024
Bianca Drăgușanu, primele declarații după ce poliția a fost chemată la...
spynews.ro
Publicat 21.11.2024
S-au aliat OFICIAL cu Kosovo împotriva României în războiul de la TAS:...
GSP
Publicat 22.11.2024
Clădirea emblematică din București, demolată. Palatul impunător a fost...
Click.ro
Publicat 21.11.2024
Temperatura ideală pentru centrala termică. La cât să o setezi pentru a nu-ți...
Useit
Publicat 19.11.2024
Care este numele real al lui Culiță Sterp. Ce apare în buletinul lui, de fapt
Redacţia.ro
Publicat 21.11.2024
„Geoană, Ciolacu… Ciucă… George Simion… Și femeia aia, cum o...
libertatea.ro
Publicat 22.11.2024
Selena Gomez își vede viitorul alături de Benny Blanco: „Este cel mai sigur...
ZU
Publicat 22.11.2024
Chec de post cu dovleac copt, foarte aromat și colorat
Hello taste
Publicat 22.11.2024
Au început să intre banii pe cardurile educaționale. Peste 650.000 de părinți...
Deparinti
Publicat 22.11.2024
Amnistia fiscală ratează țintele Guvernului. Câștigurile imaginate...
ziare.com
Publicat 22.11.2024
Cine pleacă din distribuția seriei Golden Boy – Dragoste rebelă. Este vorba...
Happy
Publicat 22.11.2024
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Ce este implantul dentar. Cui i se recomandă și cum se efectuează
Medicool
Publicat 22.11.2024