Grecia: Băncile se redeschid, iar TVA se majorează cu 10 puncte procentuale
Grecia începe luni o săptămână dificilă, cu două teste majore pentru economie și premierul Alexis Tsipras: redeschiderea băncilor și o majorare a Taxei pe Valoarea Adăugată (TVA) de 10 puncte procentuale pentru o serie de bunuri și servicii
De Redactia Observator la 20.07.2015, 08:38Grecia începe luni o săptămână dificilă, cu două teste majore pentru economie și premierul Alexis Tsipras: redeschiderea băncilor și o majorare a Taxei pe Valoarea Adăugată (TVA) de 10 puncte procentuale pentru o serie de bunuri și servicii
Băncile grecești, închise începând din 29 iunie, ar urma să-și redeschidă luni porțile în conformitate cu un decret publicat sâmbătă de guvernul elen, remaniat în urma demisiei unor miniștri. În schimb, rămân în vigoare, cu unele relaxări, restricțiile asupra mișcărilor de capital. Limita maximă a fondurilor care pot fi retrase zilnic de la bancomat este fixată la 420 de euro, în loc de 60 de euro pe zi până în prezent, pentru a evita ca populația să fie nevoită să facă zilnic coadă la ATM-uri.
Simultan, începând de luni, TVA-ul crește de la 13 la 23% pentru produsele alimentare procesate și restaurante, dar și pentru călătoriile cu taxiul sau înmormântări. În schimb, TVA-ul rămâne la 13% pentru serviciile hoteliere și este redus la 6% pentru medicamente, cărți și bilete de spectacole. Guvernul grec mizează pe venituri suplimentare anuale de 795 milioane de euro în 2015 și de aproximativ 2,4 miliarde de euro începând din 2016.
Parlamentul grec a votat miercurea trecută această majorare a TVA, în conformitate cu angajamentele asumate de liderii greci la summitul european de la Bruxelles. În schimb, partenerii europeni au promis Greciei un nou plan de ajutor, cel de-al treilea de care Grecia a beneficiat după 2010.