Greta Thunberg, vedeta protestului pentru mediu de la Montreal, în Canada
Protestele pentru mediu se extind în toată lumea. Peste tot, sute de mii de oameni cer măsuri împotriva încălzirii globale. Între timp, după discursul în lacrimi de la summitul ONU, activista suedeză Greta Thunberg a mers în Canada.
De Redactia Observator la 28.09.2019, 13:37Protestele pentru mediu se extind în toată lumea. Peste tot, sute de mii de oameni cer măsuri împotriva încălzirii globale. Între timp, după discursul în lacrimi de la summitul ONU, activista suedeză Greta Thunberg a mers în Canada, unde a participat la manifestaţia de amploare din Montreal şi s-a întâlnit şi cu premierul Justin Trudeau. Liderul canadian i-a dat dreptate adolescentei de 16 ani şi a transmis că ţara sa va face mai mult pentru a lupta cu schimbările climatice.
Protestul global pentru climă, iniţiat de activista suedeză Greta Thunberg, ia amploare. Peste tot în lume, zeci de mii de elevi şi studenţi au plecat, ieri, din nou, de la cursuri, pentru a participa la grevă. Li s-au alăturat mii de adulţi revoltaţi că nu se iau măsuri împotriva schimbărilor climatice
În Montreal, suedeza de 16 ani, devenită simbolul acestei lupte, a participat la un marş masiv.
Adolescenta, ironizată în mediul online de Donald Trump, a explicat că acesta şi alţi lideri mondiali care ignoră datele ştiinţifice îşi văd poziţia ameninţată. De aceea, apelează la toate metodele posibile ca să o reducă atât pe ea, cât şi întreaga mişcare, la tăcere.
Marşul, la care a luat parte şi premierul canadian, nu a fost lipsit de incidente. Un tânăr a fost arestat de poliţie după ce a încercat să arunce cu ouă în Justin Trudeau.
Acesta a avut şi o întrevedere cu Greta Thunberg. Prim-ministrul, aflat în plină campanie electorală, i-a dat dreptate adolescentei, care a spus că ţara sa nu a făcut destule pentru a preveni schimbările climatice. Trudeau a anunţat că va iniţia un program prin care în Canada vor fi plantaţi 2 miliarde de copaci în următorii 10 ani. Asta dacă va rămâne în funcţie după alegeri.