Grevă generală în Italia: transportul în comun, afectat. Muncitorii vor ieşi în stradă pentru a cere condiţii de muncă mai bune, dar şi salarii mai mari
Ministerul Afacerilor Externe a emis o avertizare de călătorie pentru românii din Italia. Mâine va avea loc o grevă generală care va afecta şi transportul în comun. Muncitorii vor ieşi în stradă pentru a cere condiţii de muncă mai bune, dar şi salarii mai mari. Protest este astăzi şi în Marea Britanie, unde 1.400 de ofițeri de securitate de pe aeroportul Heathrow cer creşteri salariale.
De Redactia Observator la 25.05.2023, 08:53Veşti pentru românii care se află, tranzitează sau urmează să plece în Italia. Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a emis miercuri o atenționare de călătorie pentru Italia, unde vineri, 26 mai, este programată o grevă generală, inclusiv în transportul public.
MAE informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Republica Italiană că, în 26 mai 2023, va avea loc o grevă generală, care va afecta inclusiv transportul public în comun, cu excepția transportului aerian.
Unde pot românii să solicite asistenţă consulară
Cetățenii români pot solicita asistență consulară la numerele de telefon ale Consulatului General al României la Roma: +39 06 835 233 44; +39 06 835 233 52; +39 06 835 233 58; +39 06 835 233 56; +39 06 835 233 69; +39 06 835 233 71; +39 06 835 233 74, apelurile fiind redirecționate către Centrul de Contact și Suport al Cetățenilor Români din Străinătate (CCSCRS) și preluate de către operatorii Call Center în regim de permanență.
Totodată, cetățenii români care se confruntă cu o situație dificilă, specială, cu un caracter de urgență, au la dispoziție și următoarele linii telefonice de permanență, în funcție de regiune:
• Consulatul General al României la Milano: +39 366.108.1444
• Consulatul General al României la Bologna: +39 324.803.5171
• Consulatul General al României la Torino: +39 338. 756 .8134
• Consulatul General al României la Trieste: +39 340.882.1688
• Consulatul General al României la Bari: +39 334.604.2299
• Consulatul României la Catania: +39 320.965.3137
• Consulatul General al României la Roma: +39 345.147.3935.