Grindina uriaşă a bombardat faţadele blocurilor, a distrus maşini de zeci de mii de euro. Bucăţi de gheaţă au făcut prăpăd în Germania (Video)
Vremea a luat-o razna în toată Europa. Furtunile abătute asupra Bavariei, în urmă cu câteva zile, au fost de scurtă durată, dar violente, lăsând în urmă imagini înfiorătoare.
De Veronica Micu la 18.06.2019, 13:47Vremea a luat-o razna în toată Europa. Furtunile abătute asupra Bavariei, în urmă cu câteva zile, au fost de scurtă durată, dar violente, lăsând în urmă imagini înfiorătoare.
În Germering, un oraș din Bavaria Superioară, Germania, copacii au fost doborâţi de vântul puternic, iar grindina uriaşă a distrus faţadele blocurilor, acoperişuri şi a ciuruit maşini de zeci de mii de euro.
Oamenii înspăimântaţi s-au ascuns pe unde au apucat, iar unii spun că aceste fenomene extreme sunt semne ale apocalipsei biblice.
Janusz Mysza Albrecht a publicat imagini cumplite din timpul, dar şi după furtuna devastatoare.