Antena LIVE

Curs valutar

Igor Dodon: "România nu are bani pentru un proiect costisitor precum Unirea"

Igor Dodon, a declarat că, de fapt, România nu are bani pentru un proiect atât de costisitor precum Unirea

De la 01.11.2017, 10:32
WhatsApp

Președintele Republicii Moldova, Igor Dodon, a declarat într-un interviu acordat marți agenției de presă TASS că, în discuțiile sale cu reprezentanți americani, a remarcat faptul că aceștia privesc Chișinăul prin ochii României vecine, unde se ascund planurile de unire, dar că, de fapt, România nu are bani pentru un proiect atât de costisitor precum Unirea, scrie Agerpres

La remarca reporterului TASS că aceste planuri sunt intens discutate și în Republica Moldova, Dodon a pus aceasta pe seama agitației dinaintea alegerilor.

"În realitate, România nu are bani pentru un proiect atât de costisitor precum Unirea. Nici noi nu îi avem. Împotriva unirii, după cum relevă sondajele, se pronunță circa 80% dintre cetățenii noștri. În plus, există problema Transnistriei și a Găgăuziei, care în acest caz vor obține dreptul la autodeterminare. Nu cred că SUA și UE vor dori să plătească pentru unificarea celor două țări, ceea ce amenință să destabilizeze situația în regiune, prin apariția de noi probleme ș noi cheltuieli', a explicat Igor Dodon.

Reporterul TASS a insistat cu privire la problema unirii, remarcând că în Republica Moldova activează partide ale "unioniștilor" ce pledează în mod deschis pentru unirea cu România, iar fostul președinte român Traian Băsescu a devenit recent președinte de onoare al unuia dintre acestea — Partidul Unității Naționale.

"Se face cu acordul tacit al majorității de guvernământ. Lansându-i pe unioniști în spațiul politic, aceasta (majoritatea de guvernare) dorește ca înaintea alegerilor să distrugă oponenții din partidele de dreapta, pe care mizează Washingtonul și Bruxellesul', a răspuns Dodon. " Eu i-am retras cetățenia Republicii Moldova lui Băsescu și am inițiat amendamente la legislația care interzice partidele ce se pronunță pentru lichidarea țării", a adăugat el.

În continuare, corespondentul TASS i-a replicat că președintele parlamentului Republicii Moldova, Andrian Candu, a prezentat scuze autorităților României pentru declarațiile sale "antiromânești".

"Candu a prezentat scuze șefilor săi, căci el nu ascunde că are cetățenie română", a spus Dodon, adăugând că "nu a fost niciodată împotriva României, unde trăiesc prietenii și frații noștri, dar că este împotriva lichidării statului moldovenesc".

În același timp, Igor Dodon a promis să-i pedepsească pe membrii Curții Constituționale de la Chișinău care au permis schimbarea denumirii limbii de stat în Constituția Republicii Moldova din limba moldovenească în cea română, menționează un comunicat emis marți de serviciul său de presă, citat de TASS.

"Unii politicieni de pe flancul drept, precum și o parte din judecătorii Curții Constituționale se comportă ca mercenari plătiți din străinătate care urmăresc aducerea Legii Fundamentale a țării în conformitate cu proiectul unionist pentru lichidarea ulterioară a statalității moldovenești", se afirmă în același comunicat.

"Denumirea de limbă moldovenească este încetățenită de secole pe teritoriul țării noastre, constituie un element fundamental al identității și al matricei culturale a moldovenilor. Majoritatea absolută a populației băștinașe a Republicii Moldova consideră că vorbește limba moldovenească. Iar dacă cineva, de oriunde o fi ei, au dubii în această privință, putem organiza un referendum la care să întrebăm cetățenii ce denumire a limbii preferă: română sau moldovenească", scrie președintele Dodon într-o postare pe pagina sa de Facebook.

Magistrații au decis că proiectul de lege inițiat de 35 de deputați liberal-democrați vine să implementeze hotărârea Curții Constituționale de acum patru ani prin care limba română a fost declarată limbă de stat a Republicii Moldova.

Conform Agora.md, după avizul CC, proiectul urmează să ajungă din nou în plenul parlamentului pentru a fi votat, deoarece pentru ca limba română să devină limbă de stat în Constituție va fi nevoie de votul a 67 de deputați.

Sursă: Agerpres

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

antena1 externe igor dodon observator
Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Peste ce a dat un instalator care făcea reparații într-o vilă. S-a...
Fanatik.ro
Publicat 21.11.2024
Colonel american: Rusia are tot dreptul să atace NATO acum
spotmedia.ro
Publicat 21.11.2024
Culmea birocrației: O fetiță trecută, din greșeală, băiat în certificatul...
spotmedia.ro
Publicat 20.11.2024
Ce se întâmplă cu toți pensionarii din România cu pensii mai mici de 3.000 de...
Gandul
Publicat 21.11.2024
Lasconi şi Simion, la podcastul comediantului „Micutzu”. „Îmi vine să vă...
Adevărul
Publicat 21.11.2024
Ce a transmis fiica Elenei Lasconi după apariția la dezbaterea prezidențială....
A1
Publicat 21.11.2024
Horoscopul zilei de 22 noiembrie 2024. Racii își pot transforma pasiunile...
CaTine
Publicat 21.11.2024
Bianca Drăgușanu, primele declarații după ce poliția a fost chemată la...
spynews.ro
Publicat 21.11.2024
Uluitor! Încă o țară merge la TAS împotriva României
GSP
Publicat 21.11.2024
Clădirea emblematică din București, demolată. Palatul impunător a fost...
Click.ro
Publicat 21.11.2024
Temperatura ideală pentru centrala termică. La cât să o setezi pentru a nu-ți...
Useit
Publicat 19.11.2024
Care este numele real al lui Culiță Sterp. Ce apare în buletinul lui, de fapt
Redacţia.ro
Publicat 21.11.2024
Super-armele cerute insistent de Ucraina Occidentului și cum au influențat ele...
libertatea.ro
Publicat 21.11.2024
Coldplay a lansat videoclipul piesei „The Karate Kid”. Formația a colaborat...
ZU
Publicat 21.11.2024
Paste cu broccoli și măsline. Rețetă simplă și hrănitoare
Hello taste
Publicat 21.11.2024
Mononucleoza infecțioasă la copii: cauze, simptome și tratament
Deparinti
Publicat 21.11.2024
Problema numărul 1 a României, în viziunea lui Kelemen Hunor:...
ziare.com
Publicat 21.11.2024
Adamari López a împărtășit detalii picante din relația cu Toni Costa....
Happy
Publicat 21.11.2024
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Operația cu laser pentru dinți. La ce se folosește în stomatologie
Medicool
Publicat 21.11.2024