Imigranți decedați în Austria: Suspecţii, arestaţi pentru 30 de zile
Procurorii unguri au decis sâmbătă arestarea pentru 30 de zile a trei bulgari și un afgan suspectați că ar fi transportat 71 de refugiați, găsiți morți joi, într-un camion frigorific abandonat pe o autostradă din estul Austriei
De Redactia Observator la 29.08.2015, 16:51Procurorii unguri au decis sâmbătă arestarea pentru 30 de zile a trei bulgari și un afgan suspectați că ar fi transportat 71 de refugiați, găsiți morți joi, într-un camion frigorific abandonat pe o autostradă din estul Austriei
Suspecții, încătușați, având fiecare câte o sticlă cu apă asupra sa, au fost escortați de forțele speciale de poliție la tribunalul din Kecskemet, din centrul Ungariei, de unde a plecat camionul.
Un purtător de cuvânt al procuraturii a declarat presei că cei patru sunt acuzați de trafic de persoane, tortură și obținerea de câștiguri financiare. "Camionul a plecat din Kecskemet, i-a preluat pe imigranți din apropierea graniței sudice (cu Serbia), apoi i-a transportat prin Ungaria către Austria", a declarat ziariștilor purtătorul de cuvânt al procuraturii, Gabor Schmidt.
Cei patru riscă între 2 și 16 ani de închisoare. Suspecții nu au fost acuzați și de omucidere în Ungaria, deoarece vor fi puși sub acuzare pentru acest delict în Austria, a explicat Schmidt.