Imunologul american Anthony Fauci susţine că simptomele de Covid-19 pot fi resimţite chiar şi la nouă luni de la infectare
Datele sugerează că simptomele provocate de Covid-19 pot fi resimţite de persoanele care au contractat boala chiar şi până la nouă luni de la infectare. Declaraţia a venit chiar de la consilierul medical şef al Casei Albe, imunologul Anthony Fauci.
De Andreea Anghel la 25.02.2021, 08:02- Simptomele cauzate de coronavirus pot dura chiar şi până la nouă luni de la infectare
- Între aceste simptome se află oboseală, dificultăţi de respiraţie, tulburări de somn
Cercetătorii Universităţii din Washington au constatat recent că 30% dintre pacienţi infectaţi cu coronavirus au declarat că încă au anumite simptome chiar şi după o perioadă de până la nouă luni. Constatarea a fost făcută publică de către consilierul medical şef al Casei Albe, imunologul Anthony Fauci, în timpul unui briefing la Casa Albă.
Între aceste simptome cauzate de coronvirus se află oboseală, dificultăţi de respiraţie, tulburări de somn, dar şi altele, afecţiuni resimţite pe parcursul mai multor luni, potrivit news.ro, care citează surse CNBC.
Simptomele nu trebuie să apară de la debutul bolii
Simptomele ''Covidului de lungă durată'', numite de către cercetători ''Sechele post-acute ale Covid-19'' pot apărea ''cu mult după'' infectare, iar gravitatea poate varia de la o formă uşoară, până la ''incapacitate'', a mai spus doctorul Fauci, care este şi director al Institutului Naţional pentru Boli Infecţioase şi Alergii.
''Magnitudinea problemei nu este cunoscută pe deplin'', a explicat acesta, adăugând că PASC (''Sechele post-acute ale Covid-19'') a fost observată chiar şi la persoanele care nu au avut nevoie de spitalizare sau la oameni care au avut simptome ce nu au făcut parte din infecţia iniţială.