În Islanda, Partidul Piraților face Guvernul
Formațiunea politică Partidul Piraților, cunoscută pentru luările de poziție anti-sistem, a preluat misiunea de a forma noul Guvern islandez. Șeful statului a făcut anunțul la finalul unei întâlniri cu liderul formațiunii, Birgitta Jonsdottir.
De Redactia Observator la 03.12.2016, 07:32Formațiunea politică Partidul Piraților, cunoscută pentru luările de poziție anti-sistem, a preluat misiunea de a forma noul Guvern islandez. Șeful statului a făcut anunțul la finalul unei întâlniri cu liderul formațiunii, Birgitta Jonsdottir.
Partidul Piraților este a treia formațiune ce va încerca să formeze un Executiv, la mai bine de o lună de la alegerile anticipate la finalul cărora nicio grupare politică nu a obținut o majoritate clară.
"Am avut o discuție cu liderii tuturor partidelor și le-am cerut părerea cu privire la cine ar trebui să conducă noua rundă de negocieri. Apoi am chemat-o pe Birgitta Jonsdottir și i-am transmis acest mandat", a spus președintele Johannesson.
Formațiunea fondată în 2012 s-a situat pe locul al treilea în preferințele alegătorilor și și-a triplat numărul de parlamentari. Deține 10 dintre cele 63 de mandate din Legislativul de la Reykjavik.
Partidul Piraților militează pentru mai multă transparență politică și o răspundere mai mare a politicienilor față de cetățeni, cere ca serviciile medicale să fie gratuite și vrea o protecție sporită a informațiilor personale ale cetățenilor. Adversarii formațiunii spun că lipsa de experiență politică a membrilor partidului va afecta negativ încrederea investitorilor și va destabiliza economia Islandei. (sursa)