Incendiu cu un mort și 8 răniți la un hotel din Barcelona. Doi clienți au sărit de la etaj, disperați să-și salveze viața
Un incendiu a afectat, sâmbătă, un hotel din Barcelona. În urma incidentului, o persoană a murit, iar alte opt au fost rănite. Doi clienți au sărit de la etajul al treilea pentru a se salva din calea flăcărilor, scrie El Mundo.
De Redactia Observator la 14.02.2022, 11:16Cadavrul unui bărbat a fost descoperit la parterul hotelului, după ce incendiul a fost lichidat de pompieri. Victima era un om de afaceri, în vârstă de 44 de ani, originar din Pakistan. În momentul izbucnirii incendiului, bărbatul a rămas blocat în cameră. Celelalte opt persoane au fost transportate la spital, două dintre ele fiind în stare gravă.
Incendiu a izbucnit, sâmbătă, în jurul orei 12:56 într-o cameră de la etajul trei al hotelului. Flăcările au avariat o singură încăpere și o parte din coridor, însă fumul s-a extins la întreg etajul.
În acele momente de panică, două persoane au sărit de la etaj pentru a se salva. Angajații hotelului au pus pe asfalt saltele pentru a-i ajuta pe cei doi să aterizeze în siguranță.