Incendiu în turnul de răcire al centralei nucleare de la Zaporojie. AIEA: o dronă plină cu explozibil a lovit în apropiere. Ruşii dau vina pe Ucraina
Război în Ucraina. Un incendiu a izbucnit în turnul de răcire al centralei nucleare de la Zaporojie, în sudul Ucrainei, a anunţat duminică Evgheni Baliţki, guvernatorul pro-rus al regiunii, ocupată de forţele armate ruse, relatează AFP, citată de Agerpres.
De Redactia Observator la 18.08.2024, 10:40- EDIŢIE SPECIALĂ Observator. Primele EXIT POLL-uri ale Alegerilor Prezidenţiale, ora 21:00, LIVE la Antena 1
- COMPARAŢIE. Prezenţa la vot pe ore în primul tur al alegerilor prezidenţiale din 2014, 2019 şi 2024
"Bombardarea oraşului Enerdogar de către trupele ucrainene a provocat un incendiu în sistemul de răcire al centralei", a afirmat Evgheni Baliţki pe Telegram. Centrala de la Zaporojie, ocupată din martie 2022 de ruşi, este situată în Energodar, de-a lungul Niprului, un fluviu care a devenit o linie naturală de front între beligeranţi.
Rusia acuză Ucraina de acest incident
Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică (AIEA) a avertizat sâmbătă că securitatea la centrala nucleară de la Zaporojie din Ucraina, cea mai mare din Europa, se "deteriorează" după o lovitură cu dronă în apropierea centralei.
Experţii AIEA prezenţi la faţa locului au fost informaţi sâmbătă despre o detonare în apropierea centralei şi s-au deplasat imediat la faţa locului, a indicat într-un comunicat agenţia ONU cu sediul la Viena.
Potrivit experţilor, pagubele "par să fi fost cauzate de o dronă dotată cu o încărcătura explozivă" care a lovit drumul dintre cele două porţi principale ale centralei. Rusia acuză Ucraina de acest incident.