Incendiu la Paris! 100 de persoane au fost evacuate
Aproximativ 100 de persoane au fost evacuate duminică dimineaţa în urma unui incendiu ”aparent intenţionat” în imobilul lor, la Boulogne-Billancourt (Hauts-de-Seine), o comună la periferia de vest a Parisului, soldat cu patru răniţi uşor din cauza inhalării de fum, au anunţat o purtătoare de cuvânt a pompierilor şi o sursă din cadrul poliţiei, relatează AFP.
De Redactia Observator la 25.06.2017, 12:10Aproximativ 100 de persoane au fost evacuate duminică dimineaţa în urma unui incendiu ”aparent intenţionat” în imobilul lor, la Boulogne-Billancourt (Hauts-de-Seine), o comună la periferia de vest a Parisului, soldat cu patru răniţi uşor din cauza inhalării de fum, au anunţat o purtătoare de cuvânt a pompierilor şi o sursă din cadrul poliţiei, relatează AFP.
”Este vorba despre un incendiu aparent intenţionat”, a declarat pentru AFP o sursă din cadrul poliţiei. O anchetă a fost lansată în acest sens, încredinţată sigurenţei teritoriale din Hauts-de-Seine, a precizat ea.
Pompierii au fost alertaţi cu puţin înainte de ora locală 7.00 (8.00, ora României) şi au stins focul în mai puţin de o oră, au anunţat ei, fără să ofere precizări cu privire la circumstanţele în care a izbucnit focul.
Incendiul pare că a pornit din trei locuri, şi anume la nivelul unui apartament care a ars în întregime, a altuia care a fost distrus în mare parte de flăcări şi la nivelul uşii unui al treilea apartament, situat un pic mai departe, toate la etajul a cincilea, într-un imobil cu opt etaje.
Locuitorii au fost primiţi într-un colegiu vecin, potrivit sursei din cadrul poliţiei.
O purtătoare de cuvânt a pompierilor a precizat că o familie cu un bebluş a fost evacuată cu ajutorul unei scări, după ce s-a refugiat în camera copilului, singura cameră din apartament neafectată de flăcări.
Observator - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰
Stiri Sportive Citește și