Incendiu uriaş la un complex rezidenţial din oraşul Essen, din vestul Germaniei
Un incediu devastator a izbucnit de dimineaţă la un compelex rezidenţial din oraşul Essen, din vestul Germaniei. Focul a cuprins o secţiune mare a clădirii de locuinţe şi s-a extins rapid din cauza rafalelor de vânt.
De Redactia Observator la 21.02.2022, 14:09- Cele mai importante știri ale zilei sunt la Observator 19, Antena 1
Aproximativ 150 de pompieri au fost trimişi la faţa locului pentru a se lupta cu flăcările. Peste 100 de persoane au fost evacuate din complex, iar trei au fost transportate la spital din cauza fumului inhalat.
Imaginile surprinse de drone arată modul în care arată acum complexul distrus, după ce pompierii au lichidat incendiul. Din primele date, se pare că flăcările ar fi izbucnit într-unul dintre balcoanele complexului.
Fumul a fost semnalat în jurul orei 2:00. Vântul puternic adus de furtuna Antonia a aprins înteţit flăcările, ceea ce înseamnă că întreaga clădire a luat foc în scurt timp. Dezvoltatorul respectivului complex rezidenţial şi administrația orașului se ocupă acum de cazarea persoanelor care nu se pot întoarce în apartamente. Primăria a înființat o linie telefonică pentru cetățeni și a deschis un cont pentru cei interesaţi să doneze.