Incident pe covorul roşu de la Cannes: S-a dezbrăcat pentru a atrage atenţia asupra victimelor violurilor din război
Incident la Cannes. O activistă s-a strecurat printre sutele de gărzi de corp şi vedete şi s-a dezbrăcat pe covorul roşu, pentru a atrage atenţia asupra victimelor violurilor din război. După arestarea protestatarei, strălucirea a revenit la teatrul Lumiere. Printre staruri, s-a numărat şi Corina Stratan, actriţa care joacă alături de Marion Cotillard în filmul "Frate şi Soră''. Peste doar câteva ore, în competiţie intră şi cel mai recent film regizat de Cristian Mungiu.
De Redactia Observator la 21.05.2022, 21:46Preţ de câteva momente, luxul şi strălucirea de la Cannes au pălit în faţa realităţii brutale. O femeie s-a dezbărcat de rochie pe covorul roşu pentru a protesta faţă de agresiunea şi violenţele sexuale din Ucraina. Manifestanta cu pieptul pictat în culorile drapelului ucrainean a rămas în lenjerie stropită cu vopsea roşie şi a început să scandeze lozinci la doar câţiva paşi de vedetele care se fotografiau în ţinute de gală.
S-a dezbrăcat pentru a protesta
Femeia a fost acoperită în scurt timp de gărzile de corp şi reţinută. Incidentul s-a petrecut la premiera filmului "3.000 de ani de dor", difuzat în afara competiţiei la Auditoriul Lumiere.
Ulterior, pe covorul roşu, şi-au făcut apariţia şi starurile din filmul "Frate şi Soră". Marion Cotillard joacă rolul principal, iar alături, în distribuţie, dar şi pe covorul roşu, s-a aflat Cosmina Stratan. În urmă cu 10 ani, românca a obţinut premiul pentru interpretare feminină din filmul ''După Dealuri'', regizat de Cristian Mungiu.
Emoţii mari va avea şi regizorul român care a câştigat trofeul Palme d'Or în 2007. Cel mai recent film al său ''R.M.N.'' are premieră mondială în această seară. Cea de-a 75-a ediţie a festivalului de la Cannes se va încheia pe 28 mai.