Incredibil! Un tablou de Rembrandt, găsit la 15 ani după ce fusese furat
Poliţia franceză a găsit la Nisa un tablou al pictorului olandez Rembrandt, care fusese furat dintr-un muzeu municipal, în iulie 1999
De Redactia Observator la 19.03.2014, 22:22Anchetatorii Oficiului central de combatere a traficului cu bunuri culturale, alături de poliția judiciară din Nisa, au arestat două persoane aflate în posesia tabloului "Copilul cu balonul de săpun", conform AFP. Pictura a fost furată în doar zece minute: mai întâi au scos barele de protecţie de la o uşă ce dădea în exterior şi au revenit seara, intrând fără probleme.
Pânza aparţinea statului francez şi a fost furată din muzeul municipal din Draguignan. Atunci când a dispărut era evaluată la 3,5 milioane de euro. În tablou, este pictat un adolescent cu păr lung care ține într-o mână un balon asemănător cu un glob de cristal și în cealaltă, un pai.