Un bărbat care şi-a înjunghiat iubita însărcinată de 24 de ori a luat 18 ani de închisoare
Invitată la o cunoscută emisiune de televiziune, Natalia Queiroz, o femeie de 43 de ani, din Sutton Coldfield, Marea Britanie, a povestit dificila încercare prin care a trecut după ce iubitul ei a înjunghiat-o de 24 de ori.
De Cristi Ioniţă la 09.06.2019, 11:59Invitată la o cunoscută emisiune de televiziune, Natalia Queiroz, o femeie de 43 de ani, din Sutton Coldfield, Marea Britanie, a povestit dificila încercare prin care a trecut după ce iubitul ei a înjunghiat-o de 24 de ori.
Întreaga poveste s-a petrecut în urmă cu aproximativ cinci ani.
Natalia şi Bobby se ştiau de 25 de ani înainte să devină un cuplu
La 37 de ani, Natalia era divorţată şi mamă a două fetiţe. A fost momentul în care a reintrat în contact cu Bobby Karamat, fost prieten din copilărie şi coleg de şcoală.
Conform Mirror Online, Natalia şi Bobby au început să vorbească prin intermediul unui site de socializare, iar curând după aceea femeia a acceptat invitaţia de a ieşi la un suc.
Lucrurile s-au dezvoltat rapid între cei doi astfel că, după numai o lună, Bobby i-a spus că o iubeşte, iar după trei luni s-au mutat împreună.
Mai mult, graţie relaţiei excelente pe care o avea cu cele două fetiţe ale Nataliei, Bobby i-a spus acesteia că se gândeşte serios să devină şi el, pentru încă o dată, tată.
Natalia a rămas însărcinată, însă din acel moment au început problemele. Pentru că mama lui Bobby nu privea cu ochi buni relaţia dintre cei doi.
Mai mult, femeia a insistat pe ideea că cei doi ar urma să se căsătorească doar de complezenţă, respectiv pentru a creşte fetiţa împreună, lucru cu care nu ar fi fost de acord.
Natalia a fost atacată şi înjunghiată de iubitul ei de 24 de ori
Natalia a crezut că o poate convinge pe mama lui Bobby că cei doi se iubesc, dar s-a înşelat amarnic.
Convins de mama lui că nu este o idee bună să aibă un copil cu Natalia, Bobby a pus la cale un atac prin care să o facă pe iubita lui să piardă sarcină.
Astfel, când era însărcinată în opt luni, Natalia a fost chemată în oraş de Bobby pentru rezolvarea unor probleme oficiale.
Natalia şi-a parcat maşina într-o parcare privată şi avea două variante de mers pe jos, una mai lungă şi o scurtătură. Pentru că afară ploua, a ales scurtătura.
A apucat să facă doar câţiva paşi, pentru că a fost atacată din spate de un bărbat cu faţa acoperită. A fost înjunghiată de 24 de ori, înainte ca mai mulţi martori să-l poată înlătura pe atacator.
A fost transportată de urgenţă la spital, unde şi-a pierdut cunoştinţa. S-a trezit a doua zi, înconjurată de medicii.
Aceştia i-au transmis că a avut mult noroc şi că bebeluşul, tot o fetiţă, a fost născut prin cezariană şi trăieşte.
Iubitul cuţitar a fost condamnat la 18 ani de închisoare
Primul lucru pe care l-a întrebat Natalia a fost unde este iubitul ei. În acel moment, trei poliţişti au intrat în salon şi i-au dat vestea năucitoare.
Bobby era chiar bărbatul care a atacat-o pe stradă şi a înjunghiat-o de 24 de ori. Fusese reţinut.
Două săptămâni a stat Natalia alături de fetiţa ei în spital, pentru a-şi reveni. Perioadă suficientă pentru a-l da uitării pe Bobby, despre care a spus că "pentru mine a murit pe aceea alee".
Natalia a avut noroc. A fost găsită la timp şi nu a pierdut mult sânge, iar cuţitul nu i-a perforat niciun organ vital. Şi mai mult noroc a avut fătul, lama cuţitului trecând la doi milimetri de el.
După un proces care a durat câteva luni, Bobby Karamat şi-a recunoscut fapta. A fost găsit vinovat de comiterea infracţiunii de tentativă de omor şi a fost condamnat la 18 ani de închisoare.