''Înţelegem nevoia de sobrietate energetică." Luminile Turnului Eiffel se vor stinge cu o oră mai devreme
Luminile Turnului Eiffel, element caracteristic al nopţii pariziene, se vor stinge în viitor cu o oră mai devreme, pentru a se reduce consumul de energie.
De Redactia Observator la 12.09.2022, 08:51În prezent, turnul este iluminat de la apusul soarelui până la unu noaptea, iar în primele cinci minute ale fiecărei ore, cele 20.000 de lămpi sclipesc datorită unui program complex. Primăria a decis, însă, ca turnul să fie cufundat în întuneric la plecarea ultimilor vizitatori, adică la 23 şi 45 de minute. "Este un gest simbolic, care arată că înţelegem nevoia de sobrietate energetică", spune preşedintele societăţii de exploatare a monumentului.
Turnul Eiffel a revenit, anul acesta, la numărul de vizitatori dinaintea pandemiei: peste 20 de mii pe zi.