Irak: O importantă "uzină" de mașini-capcană a SI a fost distrusă de un raid
O importantă "uzină" unde gruparea Statul Islamic (SI) "fabrica" mașini-capcană a fost complet distrusă miercuri în Irak de un raid aerian, care a făcut de asemenea victime în rândul civililor, au anunțat responsabili irakieni
De Redactia Observator la 04.06.2015, 08:24O importantă "uzină" unde gruparea Statul Islamic (SI) "fabrica" mașini-capcană a fost complet distrusă miercuri în Irak de un raid aerian, care a făcut de asemenea victime în rândul civililor, au anunțat responsabili irakieni
În acest sit de la intrarea în orașul Hawija (nord-est de Bagdad), gruparea ultraradicală sunită plasa dispozitive explozive în vehicule, inclusiv blindate Humvee, potrivit acestor responsabili care au afirmat că raidul a fost efectuat de coaliția internațională.
Un raport cotidian al comandamentului coaliției internaționale antijihadiste conduse de SUA anunță o lovitură "în apropiere de Hawija contra unui sit VBIED (dispozitiv exploziv improvizat plasat în vehicule)" al SI, dar nu este sigur că ar fi vorba de același loc, notează France Presse.
Această instalație, care a fost distrusă de raid, era "cea mai mare" a SI în Irak și Siria, a declarat un colonel irakian.
Responsabilii au adăugat că raidul a ucis mulți jihadiști, dar de asemenea a ucis și rănit civili.
Un corespondent AFP la Kirkuk, la o distanță de 55 km, a auzit o explozie enormă.
SI a recurs tot mai mult la aceste "camioane bombe", blindate încărcate cu tone de explozibil și conduse de atentatori sinucigași, în ofensivele sale în Irak care i-au permis să cucerească mai ales Ramadi, capitala provinciei de vest Al-Anbar, la 17 mai.