Irakul, în prag de război civil. Zeci de protestatari morți în timpul violențelor, iar statele își retrag diplomații din Bagdad
Butoi cu pulbere de razboi civil, din nou, în Irak! Tensiunea a ajuns la un nivel nemaivazut din 2003 incoace dupa ce un foarte influent cleric şiit a reuşit ca, în mai puţin de 24 de ore, să pornească şi să oprească o revoluţie de stradă prin doar două declaraţii. Iniţial Moqtada al-Sadr, care controlează o parte a Parlamentului din Bagdad a anunţat că se retrage din viaţa politică. Motivul: este nemulţumit de faptul că de zece luni ţara este în haos, din cauza neînţelegerilor la vârf. Adepţii săi au reacţionat imediat şi au luat cu asalt sediul Guvernului. După ce zeci de persoane şi-au pierdut viaţa, iar alte câteva sute au fost rănite, clericul şiit a revenit cu un nou ordin şi le-a dat protestatarilor o oră la dispoziţie pentru a se îndepărta de clădirea Executivului irakian.
De Redactia Observator la 31.08.2022, 09:11Blocul condus de Moqtada al-Sadr deţine cele mai multe locuri în Parlamentul din Bagdad, dar nu are majoritatea necesară pentru a forma singur un guvern. Clericul şiit refuză să facă o coaliţie de guvernare, dar nu din motive religioase. Rivalii săi sunt tot şiiţi, dar sunt susţinuţi de Iran. Ceea ce, în oprinia lui al-Sadr este de neconceput.
Clericul nu a renunţat şi a cerut convocarea unor alegeri parlamentare anticipate, în speranţa că va obţine un număr şi mai mare de locuri. Şi, pentru că a refuzat, a anunţat că se retrage din viaţa politică. Adepţii săi au reacţionat imediat şi au plecat, cu arma în mână, să pedepsească Guvernul, pe care îl consideră manevrat din umbră de Teheran.
"Revoluția noastră este împotriva corupților. Oamenii vor reforme în Irak și nu există loc pentru corupți în Irak."
Sutele de protestatari loiali clericului au luat cu asalt clădirea Guvernului. Mulţi au fost împuşcaţi sau bătuţi de forţele de securitate. Sediul Executivului irakian se află, însă, într-o aşa-numită Zonă Verde, unde - teoretic - nu ar trebui să se întâmple nimic rău. Motiv pentru care acolo se află şi multe ambasade şi misiuni străine.
- Stare de asediu în Bagdad după demisia unui politician: 30 de morţi şi 700 de răniţi
- Iranul își închide granițele cu Irakul. Violențele din Bagdad s-au soldat cu cel puțin 30 de morți în doar...
- Mii de protestatari au dărâmat barierele de beton ale „zonei verzi” şi au intrat cu forța în Parlamentul...
Statele Unite au fost primele care au reacţionat şi i-au sfătuit pe diplomaţii americani detaşaţi în Bagdad să părărească ţara cu primul zbor comercial pe care îl au disponibil. În orice caz, violenţele au continuat şi a doua zi. Până în momentul în care, acelaşi Moqtada al-Sadr a declarat că, în cazul în care protestele violente nu încetează în 60 de minute, va dezavua mişcare pe care chiar el o conduce. Adepţii săi au reacţionat la fel de prompt, indiferent unde se aflau în acel moment.
Președintele este de acord cu organizarea alegerilor anticipate
Prim-ministrul Mustafa al-Kadhimi a declarat marţi că va "elibera postul" dacă situaţia politică complicată din Irak continuă, transmite Reuters. Luni, al-Kadhimi a suspendat sesiunile cabinetului până la noi ordine, după ce protestatarii au pătruns în sediul guvernului.
Preşedintele irakian Barham Saleh a estimat marţi că organizarea de alegeri legislative anticipate va face posibilă ieşirea din criză a ţării, zguduită în ultimele 24 de ore de luptele soldate cu morţi între facţiunile politice rivale, notează Agerpres.
"Organizarea de noi alegeri anticipate (...) cu un consens naţional reprezintă o cale de ieşire din această criză copleşitoare", a spus Saleh într-un discurs televizat. Un astfel de vot ar "garanta stabilitatea politică şi socială şi ar răspunde aspiraţiilor irakienilor", a adăugat el, fără a propune o dată pentru scrutin.
Înaintea organizării alegerilor legislative, parlamentul trebuie mai întâi dizolvat. Dizolvarea necesită însă un vot cu majoritate absolută din partea deputaţilor, conform Constituţiei. Ea poate fi solicitată de o treime din parlamentari sau de premier cu acordul preşedintelui ţării. Discursul preşedintelui Barham Saleh a venit la câteva ore după încheierea ciocnirilor soldate cu morţi care au avut loc la Bagdad între susţinătorii liderului şiit Moqtada Sadr, pe de o parte, şi forţele de securitate şi Hachd al-Chaabi, foşti paramilitari integraţi în forţele de ordine, de cealaltă parte.
Cine este Muqtada al-Sadr?
Să vedem cine este mai exact Muqtada al-Sadr, clericul care a declanşat brusc o revoluţie, ca să o oprească - ulterior - la fel de abrupt. Al-Sadr are 48 de ani şi provine dintr-o familie influentă. Tatăl său a fost un oponent puternic al lui Saddam Hussein. Acest fapt, i-a adus - de altfel - o popularitate imediată lui Moqtada al Sadr, imediat după răsturnarea regimului de la Bagdad. Moqtada nu a fost privit cu bunăvoinţă de Statele Unite, care l-au considerat extremist. Dar Al-Sadr a reuşit să atragă rapid zeci de mii de adepţi, majoritatea şiiţi săraci. Astfel a apărut Mişcarea Sadristă, care include şi o aripă militară.
Cu ajutorul armatei sale, în 2004, al-Sadr a cerut retragerea coaliţiei conduse de Statele Unite, în timp ce militarii săi ucideau zeci de soldaţi americani. Au urmat alegerile din 2005, la care Moqtada al-Sadr nu a candidat, pentru că, la acea vreme, clericii nu aveau voie să se implice în politică. A militat, însă, pentru partidele care îi susţineau mişcare. Doi ani mai târziu, Statele Unite au încercat să-i destabilizeze poziţia din ce în ce mai puternică şi au anunţat că al-Sadr a fugit în Iran. Apropiaţii clericului au negat informaţia, iar - câteva luni mai târziu - Moqtada al-Sadr a cerut adepţilor săi să iasă în stradă. Protestul în masă a generat o campanie naţională de nesupunere civilă în Irak.
La următoarele alegeri parlamentare, în 2010, al-Sadr a decis să facă Statele Unite să plătească pentru zvonul privind plecarea sa în Iran. Aşa că le-a cerut adepţilor să voteze partidul care se străduieşte cel mai mult să-i expulzeze pe americani. Stratagema a reuşit, iar - un an mai târziu - clericul şiit controla majoritatea parlamentară.
După retragerea Statelor Unite din Irak, a continuat să fie o persoană influentă, mai ales că s-a aliat cu Partidul Comunist Irakian. Ulterior, clericul a adunat aproximativ un milion de oameni la un protest fata de corupţia din Irak. La ultimele alegeri, al-Sadr s-a poziționat ferm ca naționalist, aliat cu liderii comuniști şi critic la adresa influenței Iranului în Irak, desi in realitate are legaturi vechi cu establishmentul irakian si este infiltrat in toate institutiile de stat prin interpusi si locotenti-marioneta.
Irakul are 2 treimi din populatie shiita, iar dupa rasturnarea regimului sunnit al lui Saddam Hussein, shiitii autodeclarati nationalisti si cei sustinuti de Iran se lupta intre ei pentru putere, motiv pentru care pulberea de razboi civil e atat de periculoasa.