Antena LIVE

Curs valutar

Israelul acceptă propunerea SUA de încetare a focului în Gaza pe durata Ramadanului și a Paștelui evreiesc

Israelul a acceptat o propunere americană privind prelungirea armistițiului din Fâșia Gaza pe durata Ramadanului și a Paștelui evreiesc, care va fi sărbătorit în aprilie, a anunțat sâmbătă biroul premierului Benjamin Netanyahu, potrivit AFP.

De la 02.03.2025, 10:10
WhatsApp
Palestinienii își rup postul mâncând mesele Iftar în timpul lunii sfinte a Ramadanului, lângă dărâmăturile clădirilor, în sudul Fâșiei Gaza, 1 martie 2025 Profimedia

"Israelul adoptă planul trimisului preşedintelui american Steve Witkoff pentru o încetare temporară a focului pentru perioadele de Ramadan", care se va încheia la sfârşitul lunii martie, "şi de Pesah", Paştele ebraic, care va fi celebrat la mijlocul lunii aprilie, se arată într-un comunicat difuzat de biroul lui Netanyahu după miezul nopţii (sâmbătă, 22.00 GMT), în contextul în care prima fază a armistiţiului să încheie fără un acord cu Hamas pentru viitor.

Ce prevede planul

Conform planului, "jumătate dintre ostatici, morţi şi vii", ar urma să fie eliberaţi în prima zi de la intrarea în vigoare a acestuia, iar restul ostaticilor (vii sau morţi) ar fi eliberaţi "la final, dacă se ajunge la un acord privind încetarea permanentă a focului", adaugă textul.

Potrivit biroului premierului Netanyahu, Witkoff a pus această propunere pe masă după ce a ajuns la concluzia că poziţiile Hamasului şi Israelului sunt imposibil de reconciliat imediat şi că este nevoie de mai mult timp pentru a duce la bun sfârşit discuţiile privind o încetare permanentă a focului.

Israelul, adaugă comunicatul, este dispus să înceapă "imediat" negocierile "cu privire la toate detaliile planului Witkoff" dacă "Hamas îşi schimbă poziţia" şi acceptă, de asemenea, principiul.

„În conformitate cu acordul, Israelul poate relua luptele după a 42-a zi dacă consideră că negocierile nu produc niciun rezultat”, a declarat biroul premierului israelian.

Joi, Israelul a anunţat că trimite negociatori la Cairo pentru discuţii menite să prelungească prima fază a încetării focului în Fâşia Gaza, însă discuţiile au eşuat până acum.

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

israel fasia gaza hamas incetare foc sua acord
Întrebarea zilei
Credeţi că politica noului preşedinte Donald Trump va avea un impact negativ asupra României?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Cum se împăturesc, de fapt, hainele fără să se șifoneze. Metodele simple pe...
Fanatik.ro
Publicat 03.03.2025
Cât a ajuns să coste o masă la restaurant, în București, în 2025. Clienții...
Gandul
Publicat 03.03.2025
Navele militare ale SUA nu mai primesc combustibil în Norvegia. Reacția...
Adevărul
Publicat 03.03.2025
Echipele eliminate revin astăzi la Power Couple! Doar o pereche va avea șansa...
A1
Publicat 03.03.2025
Horoscopul zilei de 4 martie 2025. Balanțele pierd bani. Află ce se întâmplă...
CaTine
Publicat 03.03.2025
Larisa Iordache, imagini emoționante cu fetița ei și a lui Cristian Chiriță!...
spynews.ro
Publicat 03.03.2025
Înaintea dialogului încins de la Casa Albă, Zelenski îi dăduse lui Trump un...
GSP
Publicat 28.02.2025
Revoltă totală la Românii au Talent, după ce Andra a oferit Golden Buzz unui...
Click.ro
Publicat 03.03.2025
Jocuri PlayStation Plus din martie 2025. Ce titluri vor fi disponibile
Useit
Publicat 03.03.2025
Top 5 idei de afaceri pe care să le începi cu bani puțini
Money.ro
Publicat 03.03.2025
Guvernul a găsit arma împotriva TikTok: o ordonanță de urgență care prevede...
libertatea.ro
Publicat 03.03.2025
Halsey și-a surprins fanii cu un videoclip incendiar pentru piesa „Safeword”....
ZU
Publicat 03.03.2025
Pâine cu urzici și bicarbonat de sodiu. O pâine colorată și sănătoasă
Hello taste
Publicat 03.03.2025
Tinerii sunt mai plictisiți ca niciodată, iar specialiștii au descoperit motivul
Deparinti
Publicat 03.03.2025
Işıl Yücesoy din Dragoste și Ură – Ask Ve Mavi vorbește despre cancer....
Happy
Publicat 03.03.2025
Dezvăluiri tulburătoare făcute de Alex Velea: „Au nenorocit-o psihic pe...
BZI
Publicat 27.02.2025
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Cum poți trata o criză renală. La ce metode poți apela pentru a ameliora...
Medicool
Publicat 03.03.2025