Ţara unde a nins după 126 de ani
În orientul mijlociu e furtună. Nu de nisip ci de zăpadă. Oraşul Sfânt a fost închis din cauza unei ninsori puternice. Probleme la fel de mari au autorităţile din Liban şi Iordania.
De Redactia Observator la 14.12.2013, 10:18Iar egiptenii au văzut pentru prima dată zăpadă în faţa casei. De 112 de ani n-a mai nins în ţara lor, dar atunci s-a întâmplat doar la Cairo.
Poarta Jaffa, intrarea în partea veche a Oraşului Sfânt, abia se mai vede din cauza fulgilor. Ninge ca în Siberia la Ierusalim, un loc în care oamenii pot umblă de obicei în această perioadă a anului în tricou.
Sute de maşini au rămas blocate în munţii de omăt. Majoritatea rutelor de acces către Oraşul Sfânt au fost închise din cauza precipitaţiilor abundente, care au forţa unui "tsunami", spun autorităţile. Un "tsunami" pentru care, recunosc, nu erau pregătite.
Situaţia este dramatică şi în Liban. Aici a început să ningă de miercuri. Oraşe întregi sunt acoperite de zăpadă.
Cei mai încercaţi de vremea extremă sunt cei peste opt sute de mii de sirieni din taberele de refugiaţi. Iar acasă nu se pot întoarce. În siria mitralierele, mortierele şi tunurile n-au tăcut încă.
Şi peste Egipt s-a abătut ninsoarea de proporţii biblice. De 126 ani n-a mai căzut un fulg de nea peste tărâmul faraonilor. În ultimele zile însă au căzut câteva miliarde. Şi există riscul ca dunele de nisip să fie acoperite de dune de zăpadă.