Momentul în care o dronă lansată de rebelii Houthi loveşte un bloc din Tel Aviv. Israelul promite răzbunare: Un mort şi 8 răniţi
Ministrul israelian al apărării, Yoav Gallant, a avertizat vineri că Israelul va riposta "într-un mod decisiv" la atacul cu dronă cu rază lungă de acţiune, lansată dinspre Yemen, care a lovit noaptea trecută o clădire din centrul oraşului Tel Aviv, omorând o persoană şi rănind alte opt, potrivit AFP şi DPA, citate de Agerpres.
De Redactia Observator la 19.07.2024, 17:53"Establishmentul din apărare lucrează la consolidarea imediată a tuturor sistemelor de apărare şi îşi va regla conturile cu oricine dăunează statului Israel sau îşi îndreaptă teroarea împotriva acestuia", a avertizat Gallant într-o declaraţie dată publicităţii de biroul său.
"Aşa cum am demonstrat până acum, şi de această dată sistemul de apărare şi de securitate israelian îi va face să plătească într-un mod decisiv şi prin surprindere pe toţi cei care încearcă să facă rău Israelului sau trimit terorişti împotriva acestuia", a afirmat ministrul israelian al apărării într-un mesaj postat pe contul său din reţeaua de socializare X (ex-Twitter).
Dronă cu rază lungă de acţiune
- Atac cu drone în centrul Tel Avivului, la câțiva metri de Ambasada SUA. Un mort și mai mulți răniți, după...
- Cel puţin 71 de morţi într-un atac israelian în Gaza. Israelul spune că lovitura l-ar fi vizat pe liderul...
- "Ajunge cu moartea şi umilinţele". Cel puţin 29 de palestinieni, ucişi în sudul Fâşiei Gaza. Hamas:...
Serviciul de salvare israelian Magen David Adom a indicat anterior că o persoană a fost ucisă, iar alte opt rănite în urma unei explozii puternice în apropierea unei clădiri a Ambasadei SUA din Tel Aviv. Forţele de apărare ale Israelului (IDF) au declarat vineri că, potrivit informaţiilor de care dispun, proiectilul provenea din Yemen.
O filmare care circulă pe internet surprinde momentul în care o dronă înarmată a lovit Tel Aviv. Nu este clar dacă a zburat direct din Yemen, aflat la 2000 de km distanţă. Înregistrarea video arată o dronă care survolează plaja în direcţia blocurilor înalte din Tel Aviv. La puţin timp, se vede o lumină puternică şi se aude zgomotul făcut de o explozie.
Rebelii houthi au revendicat atacul
Rebelii houthi din Yemen au revendicat anterior atacul asupra unei "ţinte importante" din Tel Aviv, în ceea ce miliţia susţinută de Iran a spus că sunt represalii pentru acţiunile militare israeliene în Fâşia Gaza. Purtătorul de cuvânt al rebelilor houthi, Yehya Saree, a declarat că operaţiunea a fost efectuată cu o nouă dronă, numită Yafa, capabilă să ocolească sistemele de interceptare şi radarele israeliene.
Într-o declaraţie televizată, el a spus că miliţia sa are o "bancă de ţinte" în Israel şi că Tel Aviv-ul este în vizor.
Israelul susţine că drona a fost detectată
Potrivit armatei israeliene, a fost o dronă cu rază lungă de acţiune care s-a apropiat dinspre mare şi a lovit o clădire rezidenţială. Drona a fost detectată de supravegherea aeriană, dar nu a fost doborâtă din cauza unei erori umane, a relatat publicaţia Times of Israel. O purtătoare de cuvânt a armatei a confirmat, în urma unei anchete, că nu a existat nicio alarmă de raid aerian, deşi ar fi trebuit să existe. Tel Aviv-ul a fost ocolit până acum în mare parte de atacurile cu drone.
Explozia s-a produs chiar în centrul istoric al metropolei mediteraneene. Plajele sale de nisip sunt renumite în întreaga lume şi constituie un punct central al vieţii urbane. Multe hoteluri internaţionale se află în zona acestor plaje. De la începutul războiului, aceste hoteluri au găzduit şi persoane din nordul Israelului care au fost evacuate din cauza tirurilor miliţiilor Hezbollah din Liban, grupare şiită susţinută de Iran.
Observator - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰
Stiri Sportive Citește și