Isterie în vestul Germaniei, după apariţia unei ştiri false despre producerea unui cutremur. Oamenii au fugit din case şi s-au refugiat în stradă
Locuitorii din Renania de Nord - Westfalia din vestul Germaniei au trăit toată noaptea într-o stare de panică, după ce o ştire falsă despre un cutremur iminent a apărut în spaţiul public. Şi-au părăsit locuinţele şi au telefonat la staţiile de poliţie locale.
De Redactia Observator la 15.02.2023, 17:07Un purtător de cuvânt de la Centrul de Control al Poliţiei din Duisburg a precizat că poliţiştii germani au primit apeluri telefonice atât din oraşele mari, cât şi din cele mici din Renania de Nord - Westfalia.
Oamenii au ieşit în stradă de teama unui posibil cutremur
La Koln, rezidenţii unui bloc înalt şi-au părăsit locuinţele şi s-au refugiat în stradă. Poliţia şi pompierii locali au reuşit totuşi să îi liniştească şi să îi convingă să se întoarcă în apartamentele lor, potrivit Agerpres. În Gelsenkirchen, un oraş situat la 90 kilometri spre nord, Poliţia a anunţat că a primit numeroase telefoane de la localnici cuprinşi de panică.
Originea acelei ştiri false este încă cercetată, a precizat un purtător de cuvânt al Poliţiei germane. "Aceasta este fără îndoială o ştire falsă absolut mizerabilă", a adăugat el.
În contextul seismului devastator din Turcia şi Siria, temerile oamenilor sunt exploatate, iar ştirile false se răspândesc cu mare rapiditate pe reţelele de socializare, a mai spus acelaşi purtător de cuvânt.