Italia: 18 ani de închisoare pentru căpitanul vinovat de moartea a 700 de migranţi într-un naufragiu
Magistraţii italieni l-au condamnat marţi după-amiază la 18 ani de închisoare pe căpitanul tunisian Mohammed Ali Malek, vinovat de moartea a 700 de migranţi în urma unui naufragiu în largul coastelor Siciliei.
De Redactia Observator la 14.12.2016, 00:11Magistraţii italieni l-au condamnat marţi după-amiază la 18 ani de închisoare pe căpitanul tunisian Mohammed Ali Malek, vinovat de moartea a 700 de migranţi în urma unui naufragiu în largul coastelor Siciliei.
El a fost găsit vinovat pentru omor prin imprudenţă, precum şi pentru trafic de migranţi pe Marea Mediterană.
Doar 28 de persoane au supravieţuit, după ce o mică ambarcaţiune plină cu migranţi a naufragiat în aprilie 2015 în largul coastelor Libiei. Sute de migranţi au murit înecaţi, după ce au rămas blocaţi sub barca răsturnată.
Printre persoanele salvate s-a numărat şi tunisianul Mohammed Ali Malek (28 de ani). Acesta a dezminţit în repetate rânduri că este căpitanul navei, susţinând că a plătit asemenea celorlalţi migranţi călătoria pe Marea Mediterană.
De asemenea, instanţa l-a condamnat la cinci ani în spatele gratiilor şi pe sirianul Mahmud Bikhit (26 de ani). Acesta a fost găsit vinovat doar pentru acuzaţiile de traficare a migranţilor în Marea Mediterană.
Supravieţuitorii au declarat că Bikhit era băiatul de cabină al lui Malek. Însă, suspectul sirian a respins toate acuzaţiile care i-au fost aduse.
Cei doi bărbaţi sunt obligaţi de instanţă să plătească daune în valoare de nouă milioane de euro.
Avocaţii au anunţat că vor face apel la decizia instanţei italiene.