Julissa şi-a pus capăt zilelor, după ce poze indecente cu ea au fost puse la vânzare pe internet
O adolescentă a hotărât să îşi pună capăt zilelor, după ce a descoperit că poze indecente cu ea nu numai că apăruseră în mediul online, ci acestea fuseseră scoase de asemenea şi la vânzare.
De Larisa Andreescu la 02.03.2019, 16:55O adolescentă a hotărât să îşi pună capăt zilelor, după ce a descoperit că, poze indecente cu ea nu numai că apăruseră în mediul online, ci acestea fuseseră scoase de asemenea şi la vânzare.
Tânăra de 19 ani a intrat în panică şi a fost şocată să afle că poze cu ea goală erau vândute pe internet. Ea era victima unui cont cu numele “Packs de Monclova” care vindea pozele indecente a aproximativ 300 de femei, fără consimţământul lor.
Presa locală din Monclova, Mexic, spune că site-urile arătau doar numele femeilor şi un eşantion cu imagini astfel încât utilizatorul putea alege să plătească pentru a primi mai multe fotografii cu caracter sexual al femeii alese de el.
Dpă ce banii erau viraţi, fotografiile intrau în posesia acestora.
Julissa a fost găsită spânzurată în baie, la o săptămână după ce a descoperit pozele cu ea pe internet.
“Am observat că într-un grup pe Facebooke rau ataşate capturi cu numele femeilor şi câteva poze nud cu ele, pe care le-am identificat de asemenea, dar ele au fost şterse în urma începerii investigaţiilor” a declarat un membru de familie al Julissei, devastat de întreaga situaţie.
Conform Mirror, autoritățile din Monclova investighează acum moartea ei şi o consideră un atac criminal informatic.
Nu este clar cum au fost obținute imaginile de către "Packs de Monclova". Chiar dacă site-ul a fost raportat autorităţilor, el a rămas activ.
Autorităţile au declarat că au identificat unul dintre suspecţii responsabili cu vânzarea fotografiilor împrăştiate pe tot internetul, însă până la finalizarea anchetei, nu a fost realizată nicio arestare.