Antena LIVE

Jumanji 2 a avut marea premieră la Los Angeles

A venit timpul pentru o nouă aventură. Cel de al doilea film din seria Jumanji a avut marea premieră în Statele Unite. Iar de pe covorul albastru din Los Angeles nu au lipsit nici cei doi actori de la Hollywood, Dwayne Johnson şi Kevin Hart care le dau viaţă celebrelor personaje.

De la 10.12.2019, 17:20

A venit timpul pentru o nouă aventură. Cel de al doilea film din seria Jumanji a avut marea premieră în Statele Unite. Iar de pe covorul albastru din Los Angeles nu au lipsit nici cei doi actori de la Hollywood, Dwayne Johnson şi Kevin Hart care le dau viaţă celebrelor personaje.

O aventură cu pericole la tot pasul. Este noua misiune care le testează încă o dată limitele celor patru prieteni. După ani de zile în care nu au vorbit, cei patru se reunesc şi deci să se reîntoarcă în jocul care le-a marcat copilăria.

Numai că regulile se schimbă iar jungla nu mai este singura provocare pe care o întâmpină.

Karen Gillian, actor: Nu mai suntem în junglă. Întreaga lume se deschide în faţa noastră iar acum suntem pe munţi plini de zăpadă şi în deşert. Avem şi câteva camile care au jucat foarte bine în film, trebuie să recunosc.

Îmbrăcat într-un costum albastru cu modele florale, Dwayne Johnson a atras toate privirile la marea premieră, la braţul frumoasei sale soţii Lauren Hashian.

Deşi sunt împreună de 12 ani, cei doi s-au căsătorit recent şi par la fel de îndrăgostiţi ca în prima zi.

De pe covorul albastru de la Los Angeles nu a lipsit nici actorul Kevin Hart care a trecut printr-o perioadă dificilă în utlimele luni.

Actorul de 40 de ani fost implicat într-un grav accident rutier care i-a fracturat coloana în trei locuri. În ciuda celor întâmplate, Kevin Hart se consideră norocos să joace în Jumanji.

Kevin Hart, actor: Am avut oportunitatea să jucăm într-un film care este o continuare, are deja un număr mare de fani. Acum trebuie doar să ne întrebăm: "Cum continuăm povestea? "

Noul film vine, de asemenea, cu o supriză uriaşă pentru fani. În noua peliculă va juca şi marele actor Danny DeVito precum şi actriţa Awkwafina care a fost nominalizată recent la Globurile de Aur pentru rolul său din serialul The Farewell.

Ți-a plăcut acest articol?

aventura extern film los angeles observator16 premiera
Întrebarea zilei
Veţi participa la Slujba de Înviere?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Facebook WhatsApp LinkedIn Twitter Email
Stiri Sportive Citește și
Ce se mănâncă, de fapt, în prima zi de Paște. Aduce noroc și prosperitate
Fanatik.ro
Publicat 04.05.2024
Cuvintele din limba română pe care foarte multă lume le folosește greșit. Ce...
Fanatik.ro
Publicat 04.05.2024
Un nou test de sânge poate detecta osteoartrita cu până la opt ani înainte ca...
spotmedia.ro
Publicat 03.05.2024
HOROSCOP FINANCIAR Mai 2024: Zodiile care vor face avere și zodiile care riscă...
Gandul
Publicat 02.05.2024
Locul fascinant de la malul Dunării care atrage ca un magnet turiștii:...
Adevărul
Publicat 04.05.2024
Ce a putut să găsească un tâmplar atunci când a dărâmat un perete în...
A1
Publicat 01.05.2024
Horoscopul zilei de 5 mai 2024. Taurii trebuie să aibă grijă la prietenii....
CaTine
Publicat 04.05.2024
Ele sunt fetița de patru ani și bunica ei, care au murit în Călărași, după...
spynews.ro
Publicat 03.05.2024
„Eram pedepsită constant”. Teodora Stoica spune cum a fost adolescența ei,...
GSP
Publicat 30.04.2024
Eroul român care a lansat celebra deviză „Pe aici nu se trece!”. Povestea...
Click.ro
Publicat 01.05.2024
Care a fost prima mâncare consumată în spațiu. Puțini s-ar fi așteptat la...
Useit
Publicat 04.05.2024
1 mai pe litoral 2024! Marile festivaluri și concerte ce deschid noul sezon estival
Money.ro
Publicat 23.04.2024
Tradiții și obiceiuri în Joia Mare. Ce este interzis să faci astăzi când...
Redacţia.ro
Publicat 02.05.2024
Politicianul care a schimbat cinci partide în zece ani. Plutonul candidaților...
libertatea.ro
Publicat 03.05.2024
Doja Cat a purtat o ținută îndrăzneață la o cină în New York....
ZU
Publicat 03.05.2024
Ouă umplute cu cremă de sfeclă roșie, cu hrean și nuci sau fistic
Hello taste
Publicat 03.05.2024
Deshidratarea la copiii mici: cum se manifestă și ce poți face
Deparinti
Publicat 03.05.2024
Noul drog care face ravagii în România. Specialiști: „Provoacă...
ziare.com
Publicat 04.05.2024
Luis Fonsi nu-și mai dorește să vorbească despre fosta căsnicie cu Adamari...
Happy
Publicat 03.05.2024
Proprietățile medicinale ale ceaiului de merișoare. Efectele acestei băuturi...
Medicool
Publicat 04.05.2024
Florinel Coman l-a contactat pe Gigi Becali cu o cerere inadmisibilă! "Eşti...
orangesport.ro
Publicat 28.04.2024