Antena LIVE

Curs valutar

Un jurnalist italian este noul preşedinte al Parlamentului European

Un jurnalist italian cu trei decenii de experienţă este noul preşedinte al Parlamentului European. În vârstă de 63 de ani, a fost ales la finalul a două runde de vot, după ce favoritul Manfred Weber s-a retras din cursă.

De la 03.07.2019, 21:49
WhatsApp
Vezi și:

Un jurnalist italian cu trei decenii de experienţă este noul preşedinte al Parlamentului European. În vârstă de 63 de ani, a fost ales la finalul a două runde de vot, după ce favoritul Manfred Weber s-a retras din cursă. Votul vine la finalul a trei zile de negocieri la sânge pline de răsturnări de situaţie. Două femei sunt, în premieră, desemnate să ocupe cele mai importante poziţii din cadrul Uniunii.

Prima femeie ministru al Apărării, Ursula van der Leyen este pe cale să stabilească un dublu record. Dacă Parlamentul o va vota, va deveni şi prima femeie preşedinte al Comisiei Europene. 

Cu studii de economie şi medicină, mamă a şapte copii şi apropiată Angelei Merkel, creştin-democrata de 61 ani pare predestinată pentru postul de la Bruxelles. S-a născut acolo şi vorbeşte perfect germana şi franceza. 

Tatăl ei a fost director general al Comisiei. 

Trei zile au durat negocierile.

Donald Tusk, preşedintele Consiliului European: Am ales două femei şi doi bărbaţi pentru cele patru poziţii-cheie. Un echilibru perfect şi sunt foarte mulţumit. Până la urmă, Europa este o femeie

Membru al Uniunii Creştin-Democrate din 1990, cariera politică a Ursulei a prins aripi în 2005. A fost pe rând ministru al Familiei, al Muncii şi al Apărării din 2013. Nominalizarea ei este un succes pentru Angela Merkel, dar şi pentru conservatori şi ţările Europei de Est, care au blocat astfel candidatul socialiştilor la Comisie.

A treia cea mai puternică femeie din lume potrivit Forbes, Christine Lagarde este favorită pentru postul de director al Băncii Centrale Europene.

Consiliul European prin votul celor 28 de state a decis ca Ursula van der Leyen să meargă la Comisia Europeană, iar la Consiliu să meargă Jean Michel. Iar la Parlamentul European, funcţia de preşedinte să fie împărţită de socialişti, jumătate de mandat şi populari europeni. 

Italianul David Sassoli, un fost jurnalist în vârstă de 63 de ani, a primit cu lacrimi în ochi funcţia de preşedinte al Parlamentului European, la finalul a două runde de vot. 

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

donald tusk jurnalist parlament european presedinte
Întrebarea zilei
A mers corectitudinea politică prea departe în noul film Disney - Albă ca Zăpada?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Localitatea de lângă București în care oamenii se mută pe capete. Arată ca...
Fanatik.ro
Publicat 09.03.2025
Iluzie optică virală | Doar un geniu poate găsi polițistul ascuns în această...
Gandul
Publicat 09.03.2025
Justin Trudeau, în lacrimi după o discuție aprinsă și plină de injurii cu Trump
Adevărul
Publicat 08.03.2025
Jurații Chefi la cuțite vorbesc cu emoție despre sărbătoritele zilei de 8...
A1
Publicat 07.03.2025
Horoscopul zilei de 10 martie 2025. Taurii lasă trecutul în spate. Află ce se...
CaTine
Publicat 09.03.2025
BREAKING NEWS / A murit celebrul astrolog Minerva! Gabriela Dima s-a stins din...
spynews.ro
Publicat 07.03.2025
Accident teribil în Germania: jucătorului român i-a fost amputat piciorul »...
GSP
Publicat 06.03.2025
Care sunt cele cinci țări din lume care nu pot fi cucerite? Geografia se află...
Click.ro
Publicat 08.03.2025
Cel mai bogat oraș din lume. Aici locuiesc 350.000 de milionari și 60 de miliardari
Useit
Publicat 08.03.2025
Concertele și spectacolele lunii martie! Ce mari artiști putem vedea
Money.ro
Publicat 06.03.2025
„Sute de ucraineni morți” și un avantaj clar pentru armata rusă, după ce...
libertatea.ro
Publicat 09.03.2025
Fanii Selenei Gomez au constatat că vocea ei a devenit mai monotonă și lipsită...
ZU
Publicat 09.03.2025
Mini tarte cu pastă de ciuperci și șuncă. Un aperitiv savuros
Hello taste
Publicat 08.03.2025
Supă cremă de morcovi și cartof dulce. Delicioasă și ușor de digerat
Deparinti
Publicat 09.03.2025
Hande Erçel a îmbrăcat o ținută demnă de podium. Vedeta s-a aflat printre...
Happy
Publicat 07.03.2025
Ramona Bădescu a vorbit despre planurile de nuntă! „Am pus totul la cale!”
BZI
Publicat 07.03.2025
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Cât de eficiente sunt cremele cu colagen. Ce spune medicul dermatolog despre...
Medicool
Publicat 09.03.2025