Le Monde, despre Ciprian Calciu, tânărul român mort în atentatele de la Paris: Se acomodase bine în Franţa
Tănărul român ucis în atentatele de la Paris se acomodase foarte bine în Franţa, era foarte muncitor, iar anul acesta era foarte fericit pentru că reuşise să îşi adune rudele apropiate, comentează ziarul Le Monde
De Redactia Observator la 26.11.2015, 20:56- Alege ce urmează! Tu eşti liderul! Marcel Ciolacu, candidatul PSD la alegeri, faţă în faţă cu Alessandra Stoicescu de la ora 19:30, la Antena 1
- Platforma care a prezis victoria lui Donald Trump scrie despre cine va câştiga alegerile în România. Clasamentul Polymarket
Tănărul român ucis în atentatele de la Paris se acomodase foarte bine în Franţa, era foarte muncitor, iar anul acesta era foarte fericit pentru că reuşise să îşi adune rudele apropiate, comentează ziarul Le Monde
Ciprian Calciu nu mai fusese niciodată atât de fericit ca vara aceasta, afirmă Marius, unul dintre prietenii lui. Reuşise în sfârşit să îşi reunească familia în Franţa şi fiecare avea spaţiul său.
În seara în care au fost ucişi, Ciprian şi Lăcramioara se aflau la una din terasele din Paris, unde aşteptau prieteni pentru a petrece seara împreună.
"În Franţa, care îl primise în 2005, la vârsta de 22 de ani, Ciprian Calciu învăţase rapid limba şi obiceiurile", notează Le Monde.
"Îi plăceau ambianţa cafenelelor pariziene, a braseriilor, discuţiile", declară Yann Sennegon, un fost coleg, potrivit Mediafax.
"Era în primul rând foarte serios, nu genul care să bea mult înainte de a veni la serviciu", adaugă Marius, subliniind că Ciprian era considerat de către prieteni ca fiind amator de lucruri de calitate în viaţă.
Ambiţia lui Ciprian era dublată de o foarte multă putere de muncă, subliniază Le Monde, precizând că românul presta servicii pentru ascensoare.
"Voia să reuşească în viaţă şi făcea totul pentru asta. Îi plăcea mult meseria lui", adaugă Marius.
Ciprian Ionuţ Calciu, în vârstă de 32 de ani, şi Lăcrămioara Pop, 29 de ani, au fost ucişi în centrul Parisului în atacurile teroriste din 13-14 noiembrie.